După “revederea de 40 de ani a absolvenţilor Seminarului Special de la Curtea de Argeş, promoţia 1968-1971″, ce a avut loc la “Sala Manole” a palatului arhiepiscopal de la Curtea de Argeş, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Calinic a făcut o vizită de lucru la Mănăstirea Corbii de Piatră, unde sa întâlnit cu echipa de restauratori de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional condusă de domnul Dan Mohanu.
S-a vizitat biserica rupestră şi s-a stabilit în prima fază menţinerea conservării monumentului, urmând ca ulterior să se înceapă lucrările de restaurare.
Cu acest prilej a fost prezentată şi lucrarea: Corbii de Piatră – studiu interdisciplinar ai cărei autori sunt: D. Mohanu, E. Cincheza Buculei, M. Seclaman, A. Luca, S.C. Bărzoi, R. Roban, M. Onete, I. Gomoiu, E. Chatzitheodoridis, Gh. Niculescu, O. Hinamatsuri Barbu, M. Georgescu, publicată de Editura UNARTE, 2011, Bucureşti.
Mănăstirea Corbii de Piatră se află în Localitatea Corbi, Jud. Argeş pe DN 73C, Curtea de Argeş – şoseaua Câmpulung Muscel, spre Est până la Domneşti (22 km), apoi ramificaţie la stânga spre Nucşoara (Domneşti – Stăneşti – Corbşori – Corbi, 11km) [ localizare ] Stareţ: Ieromonah Ignatie Gorunescu
Scurt Istoric
Începuturile vieţii monahale la Corbii de Piatră sunt mai puţin cunoscute. Se cunoaşte faptul că cele mai multe aşezări monahale au apărut în locul altora mai vechi coborând pe firul istoriei până în vremuri imemoriale. Aşa vor fi stat lucrurile şi cu mănăstirea de la Corbi, aşezată în inima unei misterioase şi extrem de timpurii vetre ascetice româneşti.
Prima atestare documentară, 23 Iunie 1512, nu este şi data infiinţării mănăstirii, existând informaţii certe conform cărora sfântul locaş a existat şi înainte de această dată. În chip cu totul minunat (pentru ca nu a fost niciodată restaurată!!!) biserica păstrează încă părţi mari de pictură: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Naşterea Domnului, Întâmpinarea Domnului, Învierea lui Lazăr, Botezul Domnului, Schimbarea la Faţă, Înălţarea Domnului, Arhanghelul Gavriil,Sfinţi Militari, Iisus Emanuil. Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, însoţite în exclusivitate de inscripţii greceşti, coroborate cu ştirile documentare, permit datarea cu certitudine a ansamblului în primele decenii ale sec. XIV, datare prin care Corbii de Piatră este locaşul cu cea mai veche pictură din Ţara Românească.
Diaconul Pavel de Alep, care l-a însoţit pe patriarhul Macarie al Antiohiei, în calitate de cronicar în călătoriile sale prin Ţările Române, în 1658 vizitează şi bisericuţa rupestră de la Corbi pe care ne-o descrie ca fiind “mică dar frumoasă, despre care se spune ca a fost ascunsă şi apoi descoperita de un sfânt eremit căruia i s-a arătat în vis şi care venind aici o deschise; vechile zugrăveli se pot încă vedea în ea şi se săvârşeşte aici regulat Liturghia.
Faptul că la 23 Iunie 1512 mănăstirea a fost redeschisă de monahia Magdalina, deci de o călugăriţă ci nu de un călugăr sau eremit, ne îndreptăţeşte să afirmăm cu certitudine că Pavel de Alep se referă la deschiderea mănăstirii Corbii de Piatră cu mult înainte de 23 Iunie 1512. Legenda redescoperirii bisericii poate fi ecoul unei realităţi legate fie de începutul aşezării monastice, când o grotă naturală a fost, poate, adaptată cultului de către un eremit peregrin, fie de un moment situat după risipirea primei aşezări monastice, dar anterior fazei ctitoriceşti de la 23 Iunie 1512. Cel mai devreme această perioadă poate fi în sec. II, atunci când unii istorici susţin că biserica slujea creştinilor şi de ascunzătoare, în acele vremuri de prigoană, pentru că era foarte bine camuflată, intrarea făcându-se de-a buşilea, printr-o uşă mică, săpată în peretele nordic. Iar cel mai târziu poate fi vorba de începutul sec. XIV, atunci când a şi fost pictată biserica.
Redeschiderea bisericii la începutul sec.XIV presupune existenţa unei vetre monahale la Corbi cu mult timp înainte de aceasta. Spunem “cu mult înainte deoarece, pentru a necesita intervenţia divină la descoperirea mănăstirii, trebuia ca să treacă mult timp de la risipirea ei, astfel încât şi memoria localnicilor dar şi a locurilor să nu mai reţină existenţa pe aceste meleaguri a unei mănăstiri.
De altfel şi legendele locului spun că înainte de Basarab I a existat un alt ctitor, Harabo vodă, iar un alt argument poate fii arhitectura bisericuţei care derivă tipologic din bisericile sala, cu două altare, dedicate unui hram dublu, caracteristici ale lumii bizantine din sec. X.
Biserica de la Corbi se înrudeşte tipologic cu grupul de biserici rupestre din Capadocia însă are particularitatea a două sfinte altare pe un singur naos, prin care biserica rupestră este unică la noi în ţară. Ştim cu certitudine că pictarea unei biserici a reprezentat chiar şi în secolele mai apropiate de noi adică atunci când existenţa unor echipe de zugravi autohtoni nu poate fi pusă la îndoială o lucrare destul de costisitoare şi e greu de crezut că aducerea şi remunerarea unei echipe de zugravi din afară a revenit în sarcina unei comunităţi monastice. Astfel încât iniţiativa şi fondurile unui ctitor ni se înfăţişează ca necesare şi plauzibile.
Dată fiind epoca în care se situeaza stilistic pictura de la Corbi, dat fiind că statul era interesat în mod cert în sprijinirea unor centre monahale ortodoxe la sud de Carpaţi şi că tot statul era cel mai în măsură să dispună de resursele financiare trebuitoare, putem să presupunem că el a fost, cel puţin, ctitorul picturii. În lumina acestor consideraţii Basarab I Voievod din pomelnicul mănăstirii nu ne mai apare ca un nume de legendă, ci, în mod cert, drept ctitor real.
La 23 Iunie 1512, monahia Magdalina (în mirenie Muşa, fiica şi soţie de boier, descendentă din familia boierilor Craioveşti şi mătuşa vv Neagoe Basarab, proprietara erditară a moşiei de la Corbi) redeschide mănăstirea de la Corbii de Piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, pe care o inchină domnitorului Neagoe Basarab, mănăstirea căpătând astfel inca de la (re)înfiinţarea ei statutul de mănăstire domnească.
Astfel, după spusele lui Nicolae Iorga, mănăstirea Corbii de Piatră este prima mănăstire de călugăriţe înfiinţată la noi în ţară. În Septembrie, acelaşi an, domnitorul Neagoe Basarab închină mănăstirea de la Corbi ctitoriei sale de suflet, mănăstirea Argeşului, Corbii de Piatră devenind până în secolul XVIII metocul acesteia.
După doar trei ani, la Corbi sunt aduşi călugări, maicile mutându-se la schitul Ostrov, unde, după moartea domnitorului, se va călugări şi doamna Despina, sub numele de Platonida monahia.
La sud de pronaos este trapeza mănăstirii, dăltuită la rându-i în piatră, despre care tradiţia afirmă că îi slujea domnitorului Neagoe de divan, unde judeca diferite pricini şi stingea anumite neînţelegeri, atunci când lua parte la praznicul hramului mănăstirii Corbii de Piatră, Adormirea Maicii Domnului. În prima jumatate a sec. XVIII mănăstirea devine biserică de mir, ca urmare a aşezării în jurul ei a unei puternice colonii de români, peste 200 de familii, veniţi din Jina Sibiului, care şi-au părăsit locurile natale din cauza persecuţiilor religioase la care erau supuşi pentru că respingeau unirea cu Roma (uniaţia).
La începutul secolului următor, biserica este modificată, luand înfăţişarea pe care o are şi astăzi. Atunci, arhiereul Iosif de Sevasta, cel care i-a aşezat pe jinari la Corbi, dăruindu-le biserica şi toate posesiunile mănăstirii, ia hotărârea de a mări sfântul lăcaş, neîncăpător pentru noua comunitate, dăltuind în stâncă un pronaos de 5,5m/4,5m cu intrare spre Nord în naos. Se sparge zidul despărţitor dintre cele două sfinte altare, din care ia naştere noua sfântă masă (pe care se slujeşte şi astăzi) şi se construieşte o nouă catapeteasmă, care va fi pictată de Ştefan zugravul, la 06 Iunie 1814. Tot atunci se adaugă al doilea hram bisericii, Sf. Ap. Petru şi Pavel. Deasupra bisericii, încastratî în stâncă este crucea de piatră de la 1700 iar în faţa ei este paraclisul şi clopotniţa de la 1890. Mai jos de paraclis este o lespede de piatră despre care se crede că ar fi fost jertfelnic dac.
De asemenea, sunt presupuneri, că în stânga Râului Doamnei, pe Plaiul de Mijloc sar afla ruinele castelului lui Voicu Corvin, fiul lui Şerb şi tatăl legendarului Iancu Corvin de Hunedoara, cel care avea să păstreze pentru totdeauna blazonul corbului, tranformândul într-un semn al regilor.
O cronică ungurească, a lui Bonfini, după ce afirmă că Iancu Corvinul Valahul este unul dintre marii eroi ai creştinătăţii, vorbeşte despre locul naşterii sale, despre plaiul numit al oii, cea mai frumoasă vale din Valachia Transalpină, unde Corvinii îşi aveau obârşia.
Inspirat din folclorul local, scriitorul Alexanru Odobescu cercetător pasionat şi avizat al antichităţilor zonale consemna, într-un raport din anul 1861, prezenţa, la începutul veacului XVII, a unei oştiri în preajma monumentului: “La satul Corbi este o bisericuţă săpată în stâncă, unde se zice că s-au adunat rămăşiţele oştirii lui Mihai Viteazul, după uciderea de la Turda.”
În ultimul timp, în bisercă se slujea rar, o dată pe an, de Sf. Ap. Petru şi Pavel, praznic care a fost preluat în mod eronat de evlavia localnicilor ca unic hram al bisericii.
Hramul mănăstirii de la întemeierea ei a fost Adormirea Maicii Domnului, aşa cum apare şi în toate documentele ulterioare. Mutarea lui de la 15 August la 29 Iunie poate fi legată de hramul pe care îl avea biserica jinarilor din satul natal, ori legată de numele voievodului Neagoe care prin documentul de la 17 Iunie 1517 face o donaţie anuală mănăstirii de 700 aspri.
După trecerea la cele veşnice a noului ctitor, voievodul Neagoe Basarab, s-a preluat şi s-a perpetuat tradiţia ca de 29 Iunie să se facă parastasul ctitorului aşa cum el însuşi a cerut în actul de la 1517, ca după moartea lui să i se facă parastas o dată în an, în orice zi. Şi pentru că de 29 Iunie mergeau călugării să ia dania anuală a domnitorului, s-a menţinut această zi şi ca pomenire după moartea lui. Si, cu timpul, nemaislujindu-se în bisercă decât la 29 Iunie, pentru tradiţia parastasului, s-a adoptat, probabil, acest praznic şi ca hram al bisericii.
Astăzi, la Corbii de Piatra, prin purtarea de grijă a Înalt Prea Sfinţiei Sale Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, de la 23 martie 2003 s-a reînnodat firul vieţii monahale întrerupt acum mai bine de 200 de ani, scopul acestui demers fiind acela de a demara lucrările pentru construirea unui complex chinovial alcătuit din corp de chilii, paraclis şi clădiri anexe, precum şi pentru începerea operei de restaurare a picturii, lucrări prin care vestitul lăcaş de cult să-şi recapete, pe cât va fi cu putinţă, strălucirea de odinioară.
Nota: Acest istoric este o compilaţie din datele adunate de la Arhivele Naţionale şi din scrierile d.lui C.tin Rădulescu-Codin, istoric, şi ale d.nei Clara Laura Dumitrescu, critic de artă sau puse la dispoziţie de preot Petre Grigorescu. Ierom. Ignatie Gorunescu /Sursa: Arhiepiscopia Argeşului
Tags: manastire corbii de pitra
