Țigaia de Serbia este rasa de ovine cu cele mai grele exemplare din Europa și chiar din lume. În partea de sud a României, rasa de oi care atrage toate privirile este legată de numele unui profesor de matematică din Teleorman care a dezvoltat o afacere din vânzarea mieilor de Țigaie sârbească.
Oaia din rasa Țigaie de Serbia se deosebește de cea din alte rase de ovine atât prin culoare, cât mai ales prin statură. Rivala sa este Cap negru de Teleorman, însă sârbii au dezvoltat o rasă care să ofere crescătorului productivitate maximă în producția de carne și lapte, cu dezavantajul unor cheltuieli mai mari de creștere a animalului.
Ciprian Stafie, un profesor de matematică din județul Teleorman, a fost printre primii care a adus Țigaia de Serbia în țara noastră și la expozițiile unde participă cu mioarele lui, acestea devin instant atracția evenimentului: cap și picioare negre, blană albă, urechi lăsate și foarte mari. Proprietarul se mândrește cu ele și nu se dă în lături de la a le prezenta oricui se oprește la boxa lui.
Profesorul de matematică povestește cu amuzament că încă de când era mic iubea mieluții mai mult decât orice jucărie: ”Bunicul meu se ocupa cu creșterea oilor, iar eu am ajuns să le îndrăgesc. Când eram mic, părinții mei dispuneau de ceva bani și îmi cumpărau tot felul de jucării eu, însă, le dădeam la o parte și preferam mieii”.
A crescut mare, s-a făcut profesor, dar dragostea pentru animale nu s-a stins. La început a crescut celebrele Cap negru de Teleorman. ”Prin 2007, dacă îmi aduc bine aminte, eram cu carabașă de Teleorman – capul negru de Teleorman, cum mai este cunoscută, când am văzut prima dată la George Lungu, vecinul meu de boxă de la Târgul Indagra, oile sârbești. Carabașa era o oaie foarte bună, eram înscris în registru, dar ceva probleme care au apărut cu angajații m-au determinat să renunț la ele, însă dragostea pentru oi a rămas”, povestește crescătorul din Teleorman.
Primele mioare, cumpărate de la Novi Sad
După ce a renunțat la carabașă nu a putut sta prea mult timp fără oi așa că, după o încercare cu Țigaie bulgărească, pe care a adus-o destul de ușor în țară, și-a amintit de Țigaia de Serbia și acel gând i-a rămas în minte.
”După ce am văzut oile aduse de la sârbi m-am hotărât că vreau și eu. M-am tot gândit vreo doi ani cum să ajuns în Serbia și în 2009 am mers la o expoziție la Novi Sad. Norocul meu a fost că o parte dintre oamenii din acea zonă știu românește și am reușit să comunic foarte simplu cu ei. Din păcate, spre deosebire de noi, ei nu au această rasă omologată. Brânza nu e căutată la ei și le țin exclusiv pentru casă și carne. Sunt crescători care au undeva la 50-60 de animale, puțini au 100. Inițial am vrut să le aduc și eu cu acte în regulă, dar nu am reușit din cauza lipsei omologării, așa că le-am adus cum am putut. Am adus la început cam 20 de capete și pe urmă am început să le înmulțesc eu”, își amintește Stafie cum a început aventura sa cu oile sârbești.
250 de euro pentru un miel
Prețul unor astfel de oi nu este tocmai mic, și nici investiția nu a fost una de neglijat, dar Ciprian Stafie și-a recuperat banii destul de ușor și apoi a început să fie pe câștig. ”Când am cumpărat de la Novi Sad, am făcut o selecție a tot ce este mai bun. Am dat și 1.000 de euro pe un berbecuț de trei luni, dar la ora actuală cred că le dau clasă sârbilor. O oaie am ajuns să o aduc cu 500 de euro, cu tot cu transport, dar dacă apucă să nască, în general și-a recuperat investiția. Va face doi mieluți, pe care îi dau cu peste 250 de euro bucata”, spune Ciprian Stafie.
Câștig de 25.000 de euro pe an
Întrebat de câștigul anual de pe urma oilor pe care le are în prezent și dacă creșterea acestei rase poate reprezenta o afacere, profesorul de matematică începe să facă rapid calcule.
”Din 100 de oi, o să-mi nască cam 70, dintre acestea o treime fac un miel, celelalte doi, deci ajung să vând în jur de 100 de bucăți pe an, fără ce îmi opresc eu să împrospătez efectivul, ajung la un venit în jur de 25.000 de euro, ceea ce cred că este decent pentru o familie, te ajută să nu duci grija zilei de mâine. Dar ca afacere nu știu ce să zic, există oieri în țara noastră cu 30.000 de oi, ei pot considera că fac o afacere din asta, dar la Țigaie e mai greu, nu ai cum să ajungi la un astfel de număr. La mine, mulțumirea cea mai mare este cea sufletească, le cresc, îmi plac, le iubesc și sunt mulțumit. Sunt puțini oameni care pot spune că fac ce își doresc”, explică crescătorul de Țigaie sârbească.
Motivul pentru care nu se poate ajunge la efective mari în cazul acestor oi este dat tot de profesor: ”Închipuiți-vă că țurcana noastră românească este o Dacie și țigaia sârbească un Mercedes. Mercedesul merge și el, dar nu îl poți băga pe oriunde. Oaia sârbească este irezistibilă la prima vedere, te îndrăgostești instantaneu de ea, dar reprezintă clasa de lux a ovinelor. Nu e neapărat mai sensibilă, dar având un volum mai mare, direct proporțională este și hrana. Un astfel de animal va mânca lejer cât trei-patru oi obișnuite”.
Țigaia de Serbia este considerată cea mai grea oaie din Europa. În viu, un exemplar ajunge cam la 150 de kilograme (berbecii chiar 170-180 de kilograme), iar procesul de abator este de 50% – rămâne undeva la 75-80 de kilograme în carcasă. Și cantitatea de lapte pe care o dau aceste oi este destul de bună. Ele produc, în medie, doi litri pe zi, producția totală de lapte pe oaie este de 80-90 de litri. Un alt avantaj al țigaiei sârbești o reprezintă mieii care se nasc cu greutate mare la naștere (5-7 kg la fătări simple şi 4-5 kg din fătări duble) și care iau apoi rapid în grutate, ajungând ca la 3 luni să aibă 30-33 de kilograme.
Ciobanii români fac încrucișări
Datorită acestor caracteristici, dar și aspectului foarte plăcut al animalelor, Ciprian Stafie nu are probleme în a-și vinde mieluții atât fermierilor, cât și iubitorilor de animale. ”Dintre cei care cumpără miei de la mine 70% sunt fermieri și 30% sunt pasionați. Sunt oameni care au o casă frumoasă undeva la munte, dispun de bani și vor două-trei exemplare și un berbecuț să aibă și ei ceva frumos când merg în vacanță. Fermierii, în schimb, cumpără în general berbecuți pentru a aduce plus de carne și plus de lapte în efective. Din încrucișare nu iese o rasă pură, ci una care ia și din rezistența rasei locale și atunci se pretează mult mai bine la ce au nevoie crescătorii de oi – rezistența oilor românești și mărimea și laptele celor sârbești”, conchide crescătorul din localitatea Florica, județul Teleorman.
Exemplarele obținute din alte rade de carne încrucișate cu Țigaia Sârbească sunt foarte căutate mai ales la export către țările arabe.
Este o rasa foarte raspandita in toata lumea: in Europa (Scotia, Anglia, Irlanda, Germania, Romania, Cehia), America de Nord (S.U.A. si Canada), America de Sud, Oceania (Australia, Noua Zeelanda), Asia (Japonia), Africa de Sud.
Tehnologia de cultura de asemenea este mai usor de aplicat in mediul rural. Substratul poate fi din paie de grau, fan, ciocalai de porumb, scoarta si frunze de la arbori foiosi, orice reziduuri celulozice de la plante precum soia, rapita, mustar, mazare, cartofi, stuf etc. Materialele se toaca sau se zdrobesc de la 4-6 cm in cazul paielor la 1-2 cm la ciocalai de porumb. Se introduce in apa fierbinte la 80 grade C si se mentin 4-6 ore apoi se scot se scurg bine si se lasa sa se raceasca pana la 25 grade.
