Feed on
Posts
Comments

Tinerii fermieri vor primi maxim 50.000 euro prin măsura specifică din PNDR 2014-2020, iar plata integrală a sprijinului va fi condiţionată de vânzarea unei părţi din producţia realizată prin investiţia pentru care primesc banii.

758439_810084141_artBig

„Nu se vor verifica achiziţia, facturi şi alte documente, ci pentru tranşa a doua se va verifica dacă a comercializat producţia realizată. (…) Din sprijinul de 50.000 de euro se va primi un avans de 80%, asta este propunerea cu care am mers noi la Comisia Europeană. Ei consideră că sunt cam mari sumele şi rămâne să vedem unde ajungem în urma negocierilor, urmând ca la tranşa a doua să îi dăm restul de 20%, cu condiţia ca el să fi comercializat cel puţin 20% din valoarea avansului primit. Dacă nu, atunci se cer banii înapoi”, a declarat secretarul de stat George Turtoi, la IndAgra 2014.

Sancţiuni pentru proiecte supraevaluate

Solicitanţii de fonduri europene prin PNDR 2014-2020 care îşi vor supraevalua proiectele în cererile de finanţare nu vor mai avea voie să solicite fonduri nerambursabile timp de doi ani. „Dacă un beneficiar, cu bună intenţie, induce în eroare Agenţia printr-o supraevaluare exagerată a proiectului, nu va ma avea voie să depună timp de doi ani de zile proiect”, a declarat George Turtoi.

Violeta Mâţ

Etichete: conditii noi in pndr, george turtoi, sanctiuni proiecte, proiecte supraevaluate

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.