# Proiectul prevede introducerea rețelei de canalizare și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă în satele Corbi și Jgheaburi
În ultimii patru ani, comuna Corbi a cunoscut o dezvoltare impresionantă și asta datorită echipei care a condus-o, formată din primarul Virgil Baciu și viceprimarul Dan Aldea. Iată că zicala ,,omul sfințește locul” s-a adeverit și aici, la Corbi, unde oamenii locului au început să se bucure și ei de drumuri asfaltate, de iluminat public și urmează să se bucure și de cel mai important lucru, rețea de apă potabilă în toată comuna, care va fi pusă în funcțiune până în toamnă. Iată că dintr-o comună aproape ieșită din cursul dezvoltării, comuna Corbi ajunge vertiginos din urmă celelalte localități dezvoltate. Dacă până acum, locuitorii acestei superbe localități nici nu se gândeau la rețea de apă potabilă, iată că primarul Virgil Baciu, reușind să rezolve acest lucru într-un timp foarte scurt, a trecut la următoarea etapă și anume, canalizarea.
Altfel spus, comuna Corbi va beneficia de un proiect pe foduri europene în valoare de peste 1,7 milioane euro pentru introducerea rețelei de canalizare și reabilitarea rețelei de apă în satele Corbi și Jgheaburi. Proiectul a fost depus încă de anul trecut și se desfășoară prin PNDR, pe Măsura7.2.
”Am obținut aprobarea pentru un proiect pe fonduri europene ce vizează introducerea canalizării, dar și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă în satele Corbi și Jgheaburi.
Suntem singura localitate din județul Argeș care a obținut finanțare pentru aceste proiecte pe Măsura 7.2. Suma totală a proiectului este de peste 1,7 milioane de euro, iar 1,2 milioane de euro sunt bani nerambursabili. Până în toamnă, dacă lucrurile evoluează bine, poate vom începe lucrările la acest obiectiv .
Proiectul a fost depus anul trecut când s-a deschis sesiunea pe Măsura 7.2. Din județul Argeș au fost două proiecte depuse pe măsura aceasta, unul pe infrastructură – canalizare, al nostru, și a mai fost unul depus de comuna Suseni, dar pe un alt segment de lucrări, pentru o școală sau grădiniță. În rest, nimeni nu a mai depus de la noi, din Argeș. Anul acesta, când s-a deschis sesiunea pe 2016, în două ore s-a blocat sistemul pentru că se epuizaseră fondurile. Au fost foarte multe proiecte. Dacă nu ne mișcam repede anul trecut, anul acesta nu mai prindeam”, ne-a declarat Virgil Baciu, primarul gospodar al comunei Corbi.
Asfaltarea drumurilor
O altă prioritate a echipei administrative din Corbi o reprezintă modernizarea drumurilor. În ultimii patru ani, anual în comuna Corbi s-au asfaltat circa 4 km de drumuri comunale. Pe lângă aceste asfaltări, primarul Virgil Baciu a avut în atenție și drumurile agricole care ajunseseră impracticabile chiar și cu căruța, iar oamenii nu-și mai puteau exploata terenurile.
Însă anul acesta, din spusele primarului, comuna Corbi se va bucura de o campanie importantă de asfaltări de drumuri care va începe în scurt timp. Vizate sunt drumurile comunale din toate satele, mai puțin din Corbi și Jgheaburi, acolo unde trebuie introdusă canalizarea pe fonduri europene.
Lucian Gherguș



































Ziua de 29 mai 2016 va rămâne în istoria comunei de pe valea Râului Doamnei şi în amintirea participanţilor ca una dintre cele mai reuşite sărbătoriri ale urcatul oilor la munte din toate cele 46 derulate în tot atâţia ani. Şi asta pentru că, în ciuda căldurii de vară, au participat mii de oameni de pe întreg cuprinsul românesc, cei mai mulţi în costume populare specifice zonelor de origine, între care s-au regăsit şi reprezentanţii a trei localităţi din Moldova de peste Prut, cu care comuna Corbi s-a înfrăţit prin protocoalele semnate în luna aprilie la Parlamentul României, dar şi câţiva oaspeţi din Franţa, care lucrează cu bune şi profitabile rezultate în domeniul păstoritului montan. Spectacolul a fost unul deosebit, începând cu expoziţia de animale şi terminând cu cel artistic, de înaltă ţinută, susţinut de formaţii dintre cele mai diversificate zone folclorice româneşti.


După vizitarea muzeului satului, adăpostit de Căminul Cultural din centrul comunei, a urmat o superbă paradă a portului şi cântului popular în deplasarea spre culmea de la Chilii, locul de desfăşurare a evenimentului. Acolo totul era pregătit pentru primirea oaspeţilor, iar scena oferea condiţii excelente pentru desfăşurarea spectacolului. În jurul orelor prânzului, primarul Virgil Baciu, înveşmântat cu un superb costum popular, cu mijlocul strâns într-un chimir impresionant, a deschis manifestarea alături de prezentatorul oficial, Graţian Bădescu, care-i făcea concurenţă prin straiele sale. În semn de respect faţă de familiile cu vechime în căsnicie de peste 50 ani, cu premierea acestora s-a deschis spectacolul. De remarcat faptul că primarul a găsit cuvintele potrivite pentru a-i face pe toţi premianţii să se simtă bine, conştientizând respectul de care se bucurau în ochii consătenilor. Iată care au fost familiile premiate, care s-au bucurat de aplauzele celor prezenţi:Iustina şi Ion Radu; Maria şi Ion Rizea; Ana şi Dumitru Sturzeanu; Filofteia şi Gheorghe Costache; Maria şi Andrei Costea; Elena şi Moise Prodea; Conela şi Nicolae Dejanu; Cristina şi Nicolae Geambaşu; Eugenia şi Gheorghe Pleşiţă.
Păstorii au venit cu cele mai grozave exemplare de oi, din diverse rase, dintre care însă a predominat cea ţurcană, tradiţională în zona noastră. Juriul a avut destul de muncă pentru a definitiva clasamentele pe categorii, pentru ca să se stabilească premiile şi valoarea lor, care a fost acoperită în totalitate de Asociaţia „Corbii de Piatră”, condusă de către medicul veterinar Ion Săvescu. Acesta a început premierea cu cei patru oaspeţi din Franţa – Fenand Leger (Grupul păstorilor de ovine din Alpi), Xavier Arpin (reprezentantul celei mai mari fabrici de brânzeturi din Haute Savoie), Jean Michel (unul dintre coordonatorii proiectului care va fi realizat cu „Corbii de Piatră”) şi Jean-Pierre Madelon (reprezentant al mediei), care au mulţumit pentru ospitalitatea corbenilor şi i-au îndemnat să se organizeze în asociaţii pentru a reuşi să păstreze ocupaţia tradiţională a păstoritului, dar şi pentru a prospera din munca lor. Francezii au evidenţiat condiţiile excepţionale de care dispunem în munţii României pentru dezvoltarea unor proiecte integrate, în care turismul să fie un liant de bază.
Iată care au fost păstorii premiaţi, în ordinea în care i-a anunţat preşedintele Asociaţiei „Corbii de Piatră”: Ion Rizoi, Ilie Marin (Vaideeni), Mircea Crăciun (Slatina), Petrică Irinel, Petre Rizoi, Gică Zaharia, Mihai Oproiu, Marin Mandea, Petruţ Şuţa, Ion Şuţa, Ionuţ Nacea, Gheorghe Jubleanu (Sboghiţeşti), Gabriel Delu, Gheorghe Stăncescu (cel mai vârstnic crescător de oi), Adrian Mucenic, Petre Metehoiu, Gheorghe Bobeanu, Sorin Nicolae Săroiu, Gheorghe Precup (zis Bică), Petre Săvescu şi Stelian Poenaru.
De remarcat este faptul că din cele trei localităţi moldovene proaspăt înfrăţite cu Corbii au venit circa 50 reprezentanţi, maeştri ai cântului şi jocului popular. Aceştia – a anunţat primarul Baciu – au fost cazaţi la casele localnicilor, dintre care numai Sorinel Păunescu a avut circa 20 oaspeţi, şi au încântat asistenţa prin evoluţiile lor şi invitaţiile adresate fraţilor să le întoarcă vizita la zilele comunităţilor din care fac parte. Musafirii au venit de la Baimaclia, Rădulenii Vechi şi Vasilcău şi au încântat prin talentul unor interpreţi (Radu Solovei şi Enesa Sîrbu), prin cântece şi dansuri, dar mai ales prin dorul nestins de patria-mamă. Au evoluat ansambluri precum „Ciobănaşul” din Corbi, „Liviu Dafinescu” (Baia de Fier), „Cheile Olteţului” (Polovragi), „Dor” (Băbeni), „Mioriţa” (Vaideeni), dar şi solişti precum Ana Pîrvulescu, care au făcut asistenţa numeroasă să uite de caniculă. Gazdele au fost foarte generoase, dăruind diplome şi plachete cu Biserica din piatră oaspeţilor şi colaboratorilor, cum a fost cazul cu d-na Gabriela Pendiuc, care conduce Şcoala Populară de Artă, ce are o secţie şi în Corbi, unde, de anul viitor este posibil să se înfiinţeze şi o clasă de confecţioneri fluiere, dacă va aproba acest proiect viitorul legislativ local. Oamenii s-au bucurat de o zi minunată, de posibilitatea de a fi împreună şi, la final, şi-au dat întâlnire la ediţia cu numărul 47 în luna mai a anului viitor.