Feed on
Posts
Comments

Ziua de 19 august 2017 va intra cu siguranţă în istoria comunei Corbi. Şi nu prin faptul că atunci s-a desfăşurat – potrivit tradiţiei, în prima sâmbătă după sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului, a XIV-a ediţie a Întâlnirii Fiilor satului Poenărei – ci prin declaraţia ctitorului acesteia şi a factorului determinat al dezvoltării localităţii din ultimii 5 ani, primarul Virgil Baciu. Ea a picat ca un trăznet din senin asupra capetelor participanţilor la eveniment. „Voi rămâne însă activ, fie din postura de consilier local, poate în altă parte, fie consultant pentru un primar care vrea să facă bine oamenilor, fie în altă poziţie. Iată, am lângă mine pe viceprimarul Aldea, omul cu care am făcut echipă, cu care am lucrat foarte bine în aceşti ani şi de care comunitatea locală are nevoie în continuare. Dane, tu să nu faci ca mine!” – a sunat îndemnul lui Virgil Baciu rostit cu vocea alterată de emoţie de la microfonul cu care se adresa asistenţei. „Aţi obosit atât de repede, d-le primar, numai după 5 ani?!…” „Nu-i vorba despre asta, d-le prefect, ci despre un cumul de fapte şi întâmplări care-mi impun asemenea decizie. Consider că fiecare avem datoria să ne oprim atunci când avem motive să credem că n-ar fi altă rezolvare mai bună!”

Festivitatea de premiere în cadrul căreia se înregistra acest schimb de replici a continuat cu luări de poziţie ce au încercat să-l determine pe Baciu să-şi schimbe decizia, dar a fost mai mult decât evident faptul că n-aveau cum să-l întoarcă din drum pe un om consecvent cu el însuşi, prea puţin dispus să mai accepte marasmul compromisurilor gratuite.

Pe drumul de costişă ce duce la… Poenărei

Călătorul care a năzuit sâmbătă să ajungă la Poenărei s-a putut orienta după podul peste Râul Doamnei de la Corbşori şi, mergând înainte spre Corbi, a avut în faţa ochilor troiţa de la intrarea spre satul natal al primarului Virgil Baciu. Acolo a putut părăsi carosabilul destul de cariat al Drumului Judeţean, intrând pe asfaltul proaspăt turnat şi marcat, pe care câţiva tineri biciclişti trăgeau din greu să ajungă la inscripţia deja celebră „Welcome to Poenarei City”, semn că mai aveau puţin de parcurs până la Biserica Sf. Paraschiva, unde debutează toate ediţiile sărbătoririi anuale prin tradiţionala slujbă religioasă oficiată de parohii comunei. În imediata vecinătate a intrării lăcaşului de cult ortodox, privirea călătorului obosit de caniculă putea fi bucurată de imaginea unei ţâşnitori cu apă limpede, plasată în imediata apropiere a monumentelor de pomenirea a eroilor locali. Asfaltul şi apa constituiau semnele noului în vechiul sat de munte care slujise drept ultim adăpost pentru „Haiducii Muscelului”, luptătorii antibolşevici de la jumătatea secolului trecut, care fuseseră prinşi prin trădare la Râpa cu Brazi, condamnaţi şi executaţi prin împuşcare la Jilava, în 1959. 

Te-Deum oficiat de cinci preoţi

Biserica a fost mai puţin populată decât cu alte ocazii şi ceea ce a uimit pe participanţii tradiţionali la eveniment a fost faptul că numărul locuitorilor din Poenărei care altădată umpleau spaţiul a fost mai mic decât oricând. N-au lipsit însă prietenii constanţi ai primarului Baciu, cum ar fi prof Gheorghe Nicuţ, cel care vine la fiecare ediţie, lipsind numai acum doi ani din motive cu totul obiective, primarii Nicolae Barbu (Valea Iaşului) şi Ştefan Benonie (Aninoasa), cărora mai apoi li s-au alăturat viceprimarul de la Brăduleţ, Ion Stan şi primarul de la Coşeşti, Nicolae Pană, sosit mai târziu, cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Simona Brătulescu. Pentru prima dată din 1870 – după cum spunea artistul localnic Constantin Samoilă, satul Poenărei a fost vizitat de un prefect, căci a venit şi Emilian Dragnea. Sfântul lăcaş, renovat acum câţiva ani printr-o sponsorizare oferită de omul de afaceri Virgil Baciu – ca de altfel, şi celelalte din Corbi – a fost clădit pe baza planurilor arh. D. Ionescu Berechet începând cu anul 1937, iar sfinţirea s-a făcut în timpul războiului, în 1943, când erau gata şi picturile interioare realizate de pictorul I. Fleşaru, în timpul domniei regelui Mihai, patriarh al B.O.R. fiind Nicodem Munteanu. Ctitori au fost familiile Poenăreanu, dr. Mitulescu şi general Victor Nanu, iar preot paroh – Ioan Constantinescu, cel care avea să fie executat în lotul „haiducilor”, la Jilava. După oficierea „Veşnicei pomeniri”, primarul i-a invitat pe participanţi să urmeze datina până la capăt, după care s-au făcut pozele de grup pe treptele bisericii şi s-a intrat în desfăşurarea programului

Muzeul satului „Constantin Samoilă”

Pentru inspiratul artist, fiu al satului, octogenarul cu inimă veşnic tânără Constantin Samoilă, care a fost unul dintre factorii catalizatori ai organizării Muzeului satului, primarul Virgil Baciu a obţinut o hotărâre de consiliu prin care instituţiei i s-a dat numele celui care străluceşte prin lucrările sale de metaloplastie, ce se regăsesc în interior, dar şi în Căminul Cultural din vecinătate. Cultul eroilor, dar şi al păstrării şi promovării valorilor tradiţionale este evident prin exponate – costume populare, unelte, documente, fotografii, lucrări de artă – dar şi prin grija cu care sunt păstrate, evidentă la fiecare pas. Răspunzând elogiilor şefului administraţiei publice locale, Constantin Samoilă a ţinut să-i mulţumească pentru faptul că a oferit spaţiu expunerii lucrărilor sale „în cel mai frumos sat din lume”, care altfel s-ar fi pierdut în anonimat, pe sub saltele sau pe sub pat şi s-a angajat să realizeze în centru, unde era desenat un cerc alb, o statuie care să înfăţişeze un ţăran poenărean cu trăsăturile lui Virgil Baciu! A fost evident faptul că unii au început să caute cu privirile nemărginirea boltei cereşti, de parcă ar fi căutat acolo răspuns la nişte întrebări pe care nu-şi permiteau să le dea glas în public…

„Am început să pictez prin nasturii şi mustaţa lui Stalin!”

Aşa a sunat mărturisirea făcută de către pictorul de origine dobrogeană, căsătorit în Bucureşti, unde a lucrat aproape jumătate de secol la I.O.R., Institutul de Cercetări în Construcţii (peste 37 ani) şi la încă o firmă vestită cu ani în urmă, Petre Petcu, care şi-a găsit o a doua casă în Poenărei, unde a fost adoptat de comunitate. Dumnealui are expuse câteva tablouri speciale în Căminul Cultural, realizate pe o tehnică specială, pe coji de ouă şi a decis să doneze instituţiei unul dintre ele. Tehnica de lucru este – pentru un nespecialist – provocatoare prin faptul că oferă o anumită profunzime lucrărilor, prin faptul că are capacitatea de a trezi curiozitatea de a afla ce anume se ascunde în partea nevăzută a lucrărilor sale. „Am început să pictez pe când eram elev şi pentru că profesorul meu de desen descoperise că aveam ceva talent, mă punea să pictez nasturii de la vestoanele lui Stalin şi mustaţa personajului. Mai apoi am făcut o pasiune din pictură şi, după ce am văzut pictura aceea cu Rondul de noapte a lui Rembrandt, mi-a venit ideea să încerc o tehnică nouă, care să sugereze vechimea prin crăpături. Aşa am ajuns la ideea cu pictura pe coji de ouă, dar mi-a luat destul de mult timp să pun tehnica la punct…” Lucrările sale se găsesc în colecţii din Israel, SUA, Italia, Franţa şi chiar Australia, pe unde le-au dus nepoatele şi nepoţii cărora le-a dăruit cu toată dragostea, pentru că n-a avut fericirea ca viaţa sa şi a soţiei, alături de care va împlini curând 60 ani de căsnicie, să le fie luminată şi de apariţia unui copil măcar. Rudele mai tinere s-au stabilit pe meleaguri străine, dar familia Petcu a rămas pe pământul strămoşesc…

Chestionat cum a ajuns la Poenărei, a povestit că şi-a dorit dintotdeauna cu soţia o casă la ţară şi în timpul lui Ceauşescu găsise una care-i plăcuse mult pe Valea Doftanei: „Am vrut s-o cumpăr, dar n-am putut, căci aveam deja o casă şi atunci nu era permis să avem mai multe. Prin 1990, un vecin, regretatul meu amic, Nicu Andreescu, m-a rugat să-l aduc aici cu maşina, ca să ducă la Bucureşti un porc de Crăciun. Am venit, am văzut locurile, mi-au plăcut, am revenit cu soţia şi anul următor am cumpărat o casă bătrânească părăsită, pe care am renovat-o, am modernizat-o şi în care trăim cam cinci luni în fiecare an, din mai până la 1 noiembrie, când ne întoarcem la Bucureşti”.

Festivitate de premiere

Tradiţia s-a respectat şi în ceea ce priveşte acordarea unor diplome VIP-urilor, merituoşilor şi prietenilor vechi. Dintre cei onoraţi astfel, amintim: prefectul Emilian Dragnea, Araxy Negoşanu (şefa Cenrului Cultural Judeţean Argeş, căreia i s-a înmânat şi diploma pentru preşedintele Consiliului Judeţean, dr. Dan Manu), Nicolae Barbu, Ştefan Benonie şi vicele de la Aninoasa, Daniel Iosif, prof. Gheorghe Nicuţ, primar la Curtea de Argeş între 1996 şi 2008, participant de la prima ediţie a evenimentului, Constantin Samoilă, Toma Combes (cetăţean francez, nepotul Doinei Cornea, care s-a decis să se stabilească în ţara bunicii ca să promoveze turismul, considerând că sunt posibilităţi uluitoare nefructificate), meşterului popular Ioan Rodoş, cel ce se ocupă de Clasa de sculptură în lemn de la Corbi, ziariştilor Monica Popa, Lucian Gherguş, Constantin Băjenaru (Societatea civilă), Alin Precup şi multor altora. 

Virgil Baciu nu i-a uitat nici pe colaboratorii din rândul consilierilor locali – care au fost prezenţi la Poenărei: Dionisia Burilă, Vasile Grigoroiu, dr. Ion Săvescu, Ilie Groşanu şi viceprimarul Dan Aldea au primit diplome şi au avut parte de cuvinte de apreciere. N-au fost pomeniţi alţi aleşi locali precum Vişinel Banu, Gheorghe Moroiu, Constantin Vlăduţ Mogaru, Mihai Ungurenuş, Gheorghe Zaharia, Gheorghe Dedinoiu sau Mihai Bădescu. N-a fost chiar de mirare, căci astfel de absenţe s-au înregistrat şi cu alte ocazii, dar parcă nu chiar atât de multe… Virgil Baciu a refuzat să dezvolte subiectul anunţului de renunţare la funcţie şi la altă candidatură motivând că era o rană prea dureroasă, ce ţinea de ingratitudinea unor oameni robiţi unor interese mărunte. Dar şi din aceste cuvinte sărace se pot trage concluzii bogate!…

Cântece şi dansuri vechi din lada de zestre a naţiunii

Absenţa actriţei Doina Ghiţescu a fost suplinită cu brio încă o dată de Elena Picu de la Antena 1 Piteşti, care a fost foarte inspirată şi a ştiut să anime atmosfera prin dialoguri spumoase cu artiştii şi cu publicul, căruia nu i-a trebuit prea mult pentru a se lăsa provocat să se prindă în hore. Multora le-a fost greu să se ridice de la mesele pline cu bunătăţi din roadele acestui pământ atât de generos când este sfinţit cu sudoarea trudei cinstite. Au evoluat mai multe ansambluri, începând cu cel local, „Ciobănaşul”, coordonat de Claudia Rotaru, cu „Muguraş de fluier” de la Piteşti, fluieraşii de la Vaideenii Vâlcei şi alţi artişti vestiţi, precum cei de la Corbu sau Polovragi. Momentul de-a dreptul solemn a fost cel de la ora 14.40, când primarul şi prietenii apropiaţi au cântat cu patos hit-ul ultimilor ani – „Nu ne vindem ţara!” Unul dintre fluieraşii de la Vaideeni, vârstnicul Nicolae Gioancă, născut în Novaci, ne-a povestit că Drumul Regelui, pe care s-a construit în anii noştri Transalpina, ar fi fost inaugurat în 1916 de către Ferdinand I, care i-ar fi dăruit unui strămoş al lui, ce-i cântase nişte doine monarhului la festivitate, patru galbeni de aur, zicându-i: „Asta să-ţi fie simbria!” Tot dumnealui ne-a recitat câteva dintre versurile acelea vechi şi adevărate şi acum, când românii s-au răspândit prin lume: „Fraţi români, veniţi acasă/ Că-i frumoasă ţara voastră/ Şi-aveţi apă în fântână/ Mereu rece, mereu bună!…”

Petrecerea, conform tradiţiei, a ţinut până târziu, ca pe vremurile strămoşilor ce urcă spre dacii antici, care iubeau cerul senin, alungând norii cu săgeţile, ca să-şi arate liber faţa Sfântul Soare, zeu venerat de întreaga omenire. La despărţire s-a urat încă o dată şi încă o dată, „La Mulţi Ani, Poenărei!” şi s-au făcut legăminte de revedere în prima sâmbătă de după prăznuirea Adormirea Maicii Domnului.

Written by Doru BOBI on . Posted in ARGES EXPRES

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.