Feed on
Posts
Comments

Reteaua mestesugarilor din mediul rural

Saptamana trecuta, la Sibiu, World Vision Romania a dat startul constituirii primei retele nationale de mestesugari rurali, structura care va contribui la revigorarea mestesugurilor traditionale si crearea de oportunitati pentru dezvoltarea economica a comunitatilor rurale vulnerabile prin intermediul mestesugurilor populare.
Vizita de studiu, organizata in perioada 23-25 iunie 2015, in beneficiul mestesugarilor participanti la proiectul MADE IN RURAL a reprezentat primul pas in cristalizarea unei retele de mesteri, retaileri si asociatii non-profit sau guvernamentale. Obiectivul retelei este sa creeze si promoveze bune practici, strategii si tactici de pozitionare si distributie pe piata a produselor, dar si actiuni de advocacy pentru incurajarea si promovarea traditiilor.

Reprezentantii sectorului public si privat — Fundatia Pact si KCMC Romania — si membrii asociatiilor de mestesugari create prin proiectul MADE IN RURAL au apreciat vizita de studiu ca oportunitate unica si valoroasa de a impartasi cunostinte, experinte si de a dezbate provocarile aduse vanzarii de artizanat autentic de dinamica pietei actuale.

Mestesugari din 17 comunitati rurale din judetele Bistrita, Cluj, Dolj, Constanta, Iasi, Ialomita, Vaslui si Valcea au avut pentru prima data ocazia sa discute avantajele formelor asociative si sa caute solutii pentru atragerea tinerilor ‘de partea traditiei’ sau crearea unor produse mestesugaresti inovative si atractive pentru publicul urban, selectiv si capricios.

De asemenea, ei au vizitat asociatii locale de mestesugari si un muzeu etnografic local si au intalnit distribuitori de artizanat din regiunea Sibiului.

Reteaua mestesugarilor din mediul rural foto grup


“Ne dorim sa ajutam mesterii populari sa devina proprii purtatori de cuvant, capabili sa-si reprezinte si apere competent si profesionist interesele. Experienta World Vision Romania in proiecte similare ne-a aratat care sunt obstacolele legislative, economice si sociale pe care le intampina mesterii din mediul rural. Unul dintre ele este necoordonarea actiunilor de revigorare si dezvoltare a mestesugurilor si, de aceea, consideram ca parteneriatul actorilor implicati este o premisa pentru revitalizarea mestesugurilor si dezvoltarea economica rurala.

Invitam mesterii populari din intreaga tara, asociatiile si grupurile de initiativa locala si autoritatile guvernamentale responsabile sa se alature initiativei noastre. Impreuna putem contribui la dezvoltarea unei legislatii adecvate si actuale, astfel incat sa evitam ca mestesugurile traditionale sa devina o activitate reprezentata doar in spatiile muzeale. Cei mai multi mesteri populari au varste foarte inaintate, iar tinerii nu sunt incurajati spre ucenicie”, a declarat Adrian Secal, managerul proiectului MADE IN RURAL.

‘In activitatea Fundatiei Pact in comunitati rurale am intalnit si sprijinit oameni priceputi, mestesugari care doresc sa schimbe in bine viata familiilor lor si a comunitatilor in care traiesc. Resursele de la nivel local sau regional la care ei au acces sunt limitate. Aceasta retea inseamna de fapt punerea in comun de resurse, de la informatii de interes general pentru mesteri (surse de finantare, oportunitati de desfacere) pana la consultanta specializata. Credem ca o retea nationala a mesterilor din mediul rural este o oportunitate de dezvoltare care vine in completarea programelor punctuale din mediul rural, in sprijinul resursei umane preocupate de mestesuguri.’ a completat doamna Madalina Ene, director de programe al Fundatiei Pact.

Mestesugurile traditionale: resursa de dezvoltare rurala insuficient valorificata

Piata artizanatului este intr-un trend ascendent, incurajat indeosebi de promovarea intensa in ultimii ani a iei traditionale romanesti, dar si de organizarea frecventa a targurilor handmade. Obiectele lucrate manual, in serii mici, sunt din ce in ce mai apreciate, facand concurenta productiilor in masa, prin unicitate si valoare.

Cadrul legislativ ridica insa o serie de obstacole micilor antreprenori rurali si ingreuneaza demararea si sustinerea afacerilor mestesugaresti. Legea mestesugurilor nu si-a gasit inca locul pe masa niciunui reprezentant al Parlamentului ca prioritate si oportunitate pentru dezvoltarea comunitatilor rurale.

De asemenea, problemele existente in reglementarile cu privire la ucenicie descurajeaza tinerii sa isi faca o meserie din mestesugurile traditionale. Principalele mijloace de promovare si vanzare a artizanatului autentic raman targurile sezoniere la care costurile de participare depasesc profitul din vanzarile realizate.

Reteaua mestesugarilor din mediul rural 2Fundatia World Vision Romania dezvolta de peste patru ani proiecte care urmaresc revitalizarea artei mestesugaresti si promovarea acesteia ca oportunitate accesibila oamenilor din mediul rural pentru dezvoltarea economica a comunitatilor lor. Reteaua nationala pentru sustinerea mestesugarilor reprezinta pasul urmator in structurarea initiativelor noastre si urmareste sa imputerniceasca asociatiile de mestesugari sa gaseasca resurse si resorturi pentru a se autosustine.

Institutiile si persoanele interesate de afilierea la retea sunt rugate sa il contacteze pe Iulian Ifrim, Coordonator Regional Centru la tel. 0 746 123 696 sau email iulian_ifrim@wvi.org

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.