Feed on
Posts
Comments

2

A 44-a partitură a “Rapsodiei păstoreşti” de la Corbi, “dirijată” de Primărie şi Consiliul Local, s-a cântat, duminica trecută, pe mii de voci, plaiurile mioritice unde s-a scris încă o filă din povestea oierilor fiind îmbălsămate cu mirosul cetinii de brad izvorât din inima Mănăstirii “Corbii de Piatră”.

5

Festivalul cu gust de brânză în coajă de brad şi tocană ciobănească s-a împletit cu sunetul fluierului şi sclipirea soarelui prietenos, buna dispoziţie a oamenilor fiind întreţinută de cele mai talentate ansambluri de folclor din Argeş, Gorj, Sibiu şi Vâlcea. Din tabloul manifestării cu răsunet naţional nu au lipsit ţarcurile cu oi, berbeci, cai şi măgari, exemplarele de rasă fiind admirate deopotrivă de copii şi adulţi.

1

Florile recunoştinţei

Manifestarea închinată celei mai străvechi îndeletniciri a fost ţesută şi în acest an cu parada cântecului, dansului şi portului popular, deschisă de călăreţii îmbrăcaţi în costume naţionale. Şi cum unui bun gospodar îi stă gândul mai întâi la muncă şi apoi la distracţie, cei mai destoinici crescători de animale au fost aplaudaţi la scenă deschisă, fiind premiaţi pentru performanţă. De flori şi diplome au avut parte şi opt cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie neîntreruptă.

3

Bucuroşi de oaspeţi

Ca de fiecare dată, evenimentul prin care se marchează urcatul oilor la munte s-a bucurat de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene. La Chilii, locul unde s-a organizat petrecerea populară, au fost prezenţi: preşedintele interimar al CJ Argeş, Florin Tecău, parlamentarii Cătălin Teodorescu, Constantin Tămagă, Mircea Drăghici, Cătălin Rădulescu, consilieri judeţeni, colegi primari din toate punctele cardinale (Piteşti, Câmpulung, Curtea de Argeş, Domneşti, Rociu, Albeştii de Argeş, Cetăţeni, Stolnici, Hârseşti, Ţiţeşti, Muşăteşti etc.), directori de instituţii deconcentrate, oameni de afaceri, dar şi argeşeni de rând, dornici să respire un aer proaspăt “pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”…

9

Sărbătoarea argeşenilor a fost onorată şi de vizita unor oaspeţi din afara Argeşului. Printre cei care au închinat un pahar cu argeşenii s-a numărat senatorul Mircea Geoană, acesta fiind însoţit de fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Deputatul Mihai Sturzu, cunoscut fanilor muzicii uşoare de la trupa “Hi-Q”, a dat şi el un… recital de popularitate.

Pe coama dealului, în mijlocul unor pajişti mirifice, încadrate de peisaje dumnezeieşti, povestea oierilor merge mai departe…

4

Tocăniţa ciobănească

Totuşi, “vedeta” festivalului cu brânză în coajă de brad şi urdă dulce a fost… tocăniţa ciobănească preparată la ceaun, pentru festinul popular fiind sacrificaţi 40 de berbecuţi.

6

 

Toate bunătăţile au fost aduse de cei mai iscusiţi ciobani înscrişi în Asociaţiile crescătorilor de ovine “Corbii de Piatră” şi “Floare de Colţ”, pentru ca turiştii să revină cu drag şi cu poftă pe plaiurile mioritice. De fapt, satul Corbi a intrat deja în circuitul turistic naţional, numărându-se printre cele mai frumoase 60 de aşezări din România, primind acest statut din partea Asociaţiei celor mai frumoase sate din România.

10

În semn de apreciere, primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a primit din partea Consiliului Judeţean Argeş o diplomă şi o plachetă aniversară.

Rodul muncii în echipă

Sub bagheta primarului Virgil Baciu, angajaţii primăriei şi consilierii locali au alergat ca albinele în stup pentru ca toţi invitaţii să guste din mierea sărbătorii îndulcită şi mai mult de chemarea fluierelui, păstrat cu sfinţenie la brâul ciobanului. Manifestarea de tradiţie a Primăriei şi Consiliului Local Corbi s-a desfăşurat sub egida Consiliului Judeţean Argeş, în parteneriat cu Căminul Cultural Corbi, Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Argeş şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti.

11

 

În acest an, la organizarea evenimentului au colaborat Asociaţia celor mai frumoase sate din România (reprezentată de Nicolae Marghiol) şi Autoritatea Naţională de Turism (cârmuită de Valentin Pop), precum şi cele două asociaţii ale crescătorilor de ovine.

Joc de lasere

Longevivul festival şi-a desfăcut petalele sub umbrela soarelui. Cei care au ajuns mai aproape de cer, gustând din frumuseţea serbării populare, au fost tentaţi şi de produsele specifice târgurilor oferite de comercianţi.

8

 

Grătarele au sfârâit în ritm cu muzica, berea a stins jarul soarelui de mai, îngheţata a fost asortată şi ea cu alte bucate, unele dintre ele fiind servite la firul ierbii. Acordurile ediţiei din acest an a “Rapsodiei păstoreşti” s-au stins târziu, în noapte. Cortina s-a lăsat după un spectaculos joc de lasere, fasciculele de lumină focalizând Mănăstirea “Corbii de Piatră”.

Pentru a vizualiza mai multe fotografii click aici

https://www.facebook.com/pages/PRIMARIA-CORBI-ARGES/133797833310822

galerie foto

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.