Feed on
Posts
Comments

Toamna în stupină

Controlul obligatoriu „de toamnă”, completarea rezervelor de hrană, hrănirea …
Înainte de începutul calendaristic al toamnei, de regulă până la jumătatea lunii septembrie, controlul obligatoriu „de toamnă”, completarea rezervelor de hrană, hrănirea stimulativă, reorganizarea cuibului şi alte operaţii de bază în stupină trebuie încheiate

Expresia „de toamnă” face referire la sfârşitul sezonului de cules şi la pregătirea familiilor de albine pentru iernat.

În această fază de dezvoltare, viaţa albinelor e marcată de două fenomene: diminuarea considerabilă (la jumătate) a numărului de indivizi şi schimbarea albinelor în comunitate.

Încă din luna iunie, ne confruntăm treptat cu “slăbirea” puterii stupilor. În evoluţia ei milenară, comunitatea de albine a reuşit să-şi construiască un mecanism al supravieţuirii (existenţei), bazat pe schimbarea periodică, în timpul anului, a numărului de albine şi pe strângerea rezervelor de hrană necesare iernării.

Începând cu jumătatea lunii iulie şi până la sfârşitul acestei faze de dezvoltare, finalul lunii octombrie, familiile de albine îşi diminuează treptat numărul, până la jumătate în comparaţie cu numărul maxim din iunie. Încă nu s-a stabilit care este acest magic număr maxim, dar în lume şi la noi predomină convingerea că ar fi cuprins între 45.000 şi 60.000 de indivizi.

Înlocuirea albinelor începe în primele zile din august şi continuă în luna septembrie, însă într-un ritm mai redus, deoarece condiţiile de creştere ale puietului nu mai sunt optime.

Căldura prelungită a stimulat culesul albinelor

În acest an am fost „cinstiţi” cu o vară mai ciudată. A doua parte a lunii iulie a fost marcată de temperaturi mai scăzute decât cele caracteristice acestei perioadei, iar la sfârşitul lunii a plouat. Pe de altă parte, n-a avut loc arderea masivă a miriştilor. Aceste condiţii au dus la înflorirea, după trecerea florii soarelui, a pălămidei, urzicii sălbatice, scaieţilor, busuiocului sălbatic, trifoiului sălbatic, mentei sălbatice etc., situaţie ce a prelungit (în condiţiile de şes din Banat) activitatea albinelor.

Nu mică mi-a fost mirarea când, la sfârşitul lui august, am deschis stupii şi am constatat existenţa unei cantităţi semnificative de miere şi de puiet în toate familiile de albine. Şi astăzi, când scriu acest articol, la câteva luni da la ultimii stropi de ploaie, când avem o temperatură de 32 °C, se vede o oarecare activitate a albinelor prin zboruri destul de active şi prin aducerea polenului.

În prima lună a toamnei, în stup încă se mai pot găsi între 4 şi 6 rame cu puiet sau chiar mai multe, în cazul unui cules mai pronunţat. Deseori, însă, culesul nu acoperă necesităţile familiei şi de aceea este necesară intervenţia omului.

Hrănirea stimulativă, pentru ca albinele să-şi continue activitatea de creştere a generaţiilor de albină de iarnă şi pentru a-şi proteja rezervele de hrană, se poate face cu turte stimulative sau cu cantităţi mai mici de sirop (administrate seara în toţi stupii, luând măsuri de precauţie pentru a nu provoca furtişagul).

Operaţiile din stup începute în august s-au continuat în septembrie, pentru a le crea albinelor condiţiile optime pentru desfăşurarea normală a procesului de schimbare a generaţiilor şi pentru a le asigura rezerve îndestulătoare de hrană pentru iernat. Abia apoi stuparul poate obţine informaţii relevante despre starea fiecărei comunităţi şi, ca atare, a întregii stupine.

Rezervele de hrană se strâng încă din vară

Începând cu jumătatea lunii iulie, albinelor li se asigură un cules considerabil de nectar şi de polen, inclusiv în septembrie. Doar hrana naturală şi proaspătă conţine tot ceea ce le trebuie albinelor pentru a-şi creşte un puiet calitativ. Subliniez încă o dată că puietul albinelor de iarnă trebuie crescut în condiţii optime.

Ştiinţific s-a demonstrat şi stabilit că longevitatea albinei de iarnă depinde de calitatea hranei pe care a primit-o în stadiul de larvă. Cauza principală a pierderii familiilor de albine în timpul iernii şi dezvoltarea lor mai slabă la începutul primăverii este tocmai cantitatea insuficientă de nectar şi de polen acumulat în lunile august şi septembrie.

De obicei, în aceste luni, cantităţile de hrană sunt mai mici decât cerinţele albinelor. Pentru necesarul propriu, în august, o familie sănătoasă consumă în jur de 15 kg de hrană, iar în luna septembrie, jumătate din această cantitate. Nevoia de polen creşte tocmai pentru că acest element ajută albina de iarnă să-şi formeze corpul astfel încât să ierneze fără probleme.

Pe lângă aceste consumuri importante, familiile de albine trebuie să-şi asigure şi hrana de rezervă pentru iernat (minim 15 kg). Aceste cantităţi semnificative nu se pot asigura foarte simplu, mai ales acolo unde sunt mai multe stupine. De aceea, cei care fac pastoralul se deplasează în zone ce permit culesul prelungit. Stupăritul staţionar, practicat în anumiţi ani, rezolvă mai greu această problemă.

O metodă eficientă este divizarea stupinei de bază în mai multe fragmente, care vor fi amplasate în mai multe locaţii.

Dar, în multe cazuri, aceste operaţii nu asigură hrana necesară albinelor şi atunci stuparii sunt nevoiţi să apeleze la metoda hrănirii, dar în cantităţi normale (nu exagerate). Ideea de principiu a ştiinţei şi a practicii apicole este următoarea: zahărul nu poate înlocui nectarul, ci doar asigură un adaos la completarea cantităţilor de rezervă necesare iernării.

Controlul se face în funcţie de starea familiilor

Încă de la debutul lunii august, apicultorii desfăşoară activităţi ample pentru a verifica starea fiecărei comunităţi în parte. Se constată puterea şi starea de sănătate a familiei de albine, volumul şi calitatea puietului, calitatea mătcii, a fagurilor, cantitatea hranei şi cum este depozitată în faguri, starea lăzii în care se află familia şi a suporţilor pe care sunt plasaţi stupii etc..

Se ţine o evidenţă a tuturor acestor observaţii, iar minusurile sau neajunsurile trebuie rezolvate rapid.
Puterea familiei este apreciată vizual, după numărul de rame ocupat de albine şi după prima impresie la deschiderea stupului, însă situaţia generală o aflăm abia după controlul fiecărei rame cu puiet.

O familie medie trebuie să aibă între 6 şi 8 rame Dadant şi 8-12 rame multietajate de puiet. Puietul trebuie să fie sănătos şi compact, cu puţine celule goale. În astfel de cazuri, controlul este scurt, cât mai puţin deranjant şi fără a căuta matca.

La familiile mai slabe, controlul durează mai mult, fiindcă trebuie constatată cauza acestei stări – de obicei vreo boală sau calitatea scăzută a mătcii. Înlocuirea acesteia din urmă şi întărirea familiei cu câteva rame de puiet poate rezolva în foarte scurt timp această problemă.

În cazul constatării unei boli foarte serioase (Loca) se trece urgent la lichidarea acelei familii, după care se dezinfectează stupul, suportul, pământul din jur şi sculele cu care s-a lucrat, iar fagurii se topesc pentru a elimina orice risc de răspândire a bolii.

Celelalte boli care se pot instala (puiet văros, nosemoză sau parazitoze) se tratează cu diferite medicamente, fără mari probleme.

Este indicată formarea de nuclee, care trebuie să existe în fiecare stupină (cel puţin 10%). Jumătate se pot folosi la înlocuirea mătcilor sau la întărirea altor comunităţi mai slabe, iar cealaltă jumătate, cu cele mai puternice, pot ierna fără probleme şi, totodată, să reprezinte o rezervă de mătci pentru sezonul viitor.

Calitatea şi cantitatea hranei din stup

Dacă hrana este puţină, se trece la completarea ei, dar neapărat trebuie să ţinem cont de necesităţile familiei date: cele 15 kg minime necesare iernării şi cantitatea necesară consumului zilnic. Aceste aspecte sunt cele mai urmărite de către apicultori. Unii execută controlul în august, alţii (mai ales cei care practică pastoralul), în septembrie. Mari deosebiri între cele două intervale nu am constatat, în cei 20 de ani de când mă ocup intensiv de albine.

E suficient să ţinem cont de timpul mult prea scurt pentru a rezolva eventualele probleme şi să asigurăm hrana pentru iernat. În general, hrănirea pentru completarea cantităţilor de rezervă ar trebui terminată până la mijlocul lunii septembrie.

După această dată, creşte riscul ca hrana să nu fie căpăcită, ceea ce va duce la acrirea ei în timpul iernii. Toamna frumoasă şi lungă ne poate ajuta să trecem, cu mai multă uşurinţă, şi peste această problemă.

Atenţie la dăunătorii ce apar la sfârşitul sezonului apicol

Alte activităţi „de toamnă” în stupină se concentrează pe combaterea bolilor şi dăunătorilor (viespi, furnici, şoareci).
Dacă tratamentele împotriva varoozei nu s-au făcut în iulie sau august, din cauza culesului, lucrarea se poate face acum.

Pe de altă parte, viespile şi şoarecii sunt duşmanii cei mai mari ai albinelor, la sfârşitul sezonului. Viespile, prin apariţia lor masivă la mijlocul lunii august, ţin stupii într-o alertă permanentă până la căderea primelor brume. În septembrie, şoarecii îşi fac cuiburi sub lăzile sau sub capacele lăzilor, în podişoare (mai ales în cazul lăzilor vechi) şi aşteaptă apariţia sezonului rece şi ghemuirea albinelor, pentru a se strecura în interiorul stupului şi a se cuibări în partea neprotejată a lăzii.

Pagubele cauzate de aceşti doi dăunători pot fi foarte mari. De aceea, lupta împotriva lor trebuie să fie foarte serioasă. Aceasta presupune asigurarea în cadrul stupinei (şi nu numai) a diferitelor capcane pentru viespi, gratiile antişoareci la stupi şi, dacă se poate, să avem tot timpul lăzi bune, care să nu le permită şoarecilor să intre cu uşurinţă în ele.

Indicat este ca acum să se facă topirea cerii, înlocuirea lăzilor vechi, vopsirea lăzilor, aranjarea stupinei etc.. Deseori se întâmplă ca stuparii să uite de organizarea stupinei, operaţie ce se poate face la terminarea pregătirilor pentru iernare. Suporţii pe care stau stupii trebuie controlaţi, reparaţi şi vopsiţi. Stupii trebuie ridicaţi cca. 30 cm de la pământ pentru a elimina apariţia umezelii în exces, şi, prin urmare, instalarea mucegaiului, a nosemei sau a puietului văros.

Iarba trebuie cosită şi pământul nivelat de muşuroaie. Aspectul unei stupine aranjate oferă stuparului o plăcere aparte, iar la vizita colegilor apicultori, reputaţia lui va creşte în ochii acestora. Apoi, nu trebuie să uităm nicidecum de existenţa unui număr considerabil de stupari care practică această “dulce meserie” doar ca o simplă relaxare sau ca hobby.

Spasa STOIANOV
http://www.revista-ferma.ro

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.