Feed on
Posts
Comments

Mnerea de prune de Aldeşti, produsă de familia Faur din localitatea arădeană Voivodeni, a devenit al doilea magiun de prună recunoscut la nivel naţional şi atestat ca produs tradiţional


În Ţara Zarandului, pe valea Crişului Alb, pomicultura a fost şi continuă să fie o activitate de bază în localităţi precum Chişindia, Păiuşeni, Văsoaia, Cuied, Buteni sau în satele Aldeşti şi Voivodeni din comuna Bîrsa, aşezări care formează o adevărată podgorie a pomilor fructiferi, în special a prunului, în judeţul Arad.

Situate într-o zonă de deal cu suprafeţe în pantă, pe văi cu expoziţie sudică, oamenii acestor locuri au întreţinut din cele mai vechi timpuri plantaţii de piersic, meri, peri, cireşi şi pruni, prunul ocupând cele mai mari suprafeţe cu soiuri indigene (locale) precum Bistriţan, Roşu, Bumbuleu, Negruţ sau Crândănesc.

Spre deosebire de mere, pere şi cireşe, care se consumau în general ca fructe proaspete, prunele au avut diverse utilizări: în stare crudă, uscate sau prelucrate în gem, marmeladă, magiun – sub denumirea tradiţională de mnere de prune – şi rachiuri.

Livezile de prun ale Chişindiei, Cuiedului şi Aldeştiului erau atât de cunoscute în ţară, încât produsele rezultate în urma procesării lor au aprovizionat armata română în perioada interbelică, lucru atestat printr-un proces verbal de predare-primire datat cu anul 1939. Într-un singur an, peste 30 de tone de mnere de prune au plecat de aici către Cooperaţia de stat pentru armată.

Tradiţia, ca mod de existenţă

“În judeţul Arad sunt două podgorii ale prunului: aici şi în zona dealurilor Lipovei. Se spune că aşa cum viei îi place terenul în podgoria Aradului, aşa şi prunului îi place terenul în podgoria Chişindiei sau în localităţile Buteni, Cuied şi Aldeşti.

Pe timpul Comunismului, în judeţul Arad s-au înfiinţat circa 700 hectare de prun, din care, acum, dacă mai există 150 hectare”, ne lămureşte Vasile Faur, unul dintre continuatorii tradiţiei locale de producere a magiunului de prune şi, totodată, vicepreşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale “Arădeanca”.

De anul acesta, soţii Faur, ajutaţi şi cei doi fii, comercializează şi promovează produsul tradiţional atestat şi omologat oficial sub brandul de “Mnere de prune de Aldeşti”.
Producerea mnerii de prune este o tradiţie de familie, cu specific local, şi trebuie continuată şi promovată la nivel naţional şi european.

De anul trecut, familia Faur a constituit o întreprindere Individuală “Mnere & Răcie”, având ca obiect de activitate principal producerea, dar şi atestarea ca produs tradiţional şi protejarea zonală şi la nivel de ţară a mnerii de Aldeşti.

Societatea este administrată de cel mai tânăr membru al familiei, Dacian Faur, licenţiat în industria alimentară, semn că tradiţia merge mai departe.

O chemare căreia i-au dat ascultare

Soţii Dorina şi Vasile Faur, Dorina originară din Aldeşti iar Vasile din Chişindia, au reluat o îndeletnicire seculară a înaintaşilor lor, aceea de convertire a gustoaselor poame în dulceţuri, gemuri şi marmelade.
Până la Revoluţie, Dorina Faur a lucrat la CAP ca inginer agronom, având în administrare o mie hectare de teren cu cultura mare. După desfiinţarea cooperativei de stat, şi-a înfiinţat o societate de comercializare a produselor de protecţia plantelor.

Obişnuiţi cu munca la câmp, dar şi să preţuiască rodnicia pământului, soţii Faur n-au mai putut vedea cum se alege praful de pomii aflaţi pe rod în livada fostului IAS Ineu. Astfel, în 2004 s-au hotărât să concesioneze de la ADS întreaga suprafaţă pe o perioadă de 49 de ani.

De atunci şi până în prezent, aceştia exploatează 20 hectare de livadă cu pruni (în principal soiurile Stanley şi Anna Spath) şi cinci hectare cu meri: soiul Prima pe circa 90 la sută din suprafaţă, restul cu Starkinson şi Golden.

Pe lângă faptul că era bătrână, peste 30 de ani de producţie, după Revoluţie livada a fost abandonată timp de cinci ani. Aşadar a necesitat lucrări ample de readucere în producţie. „Pomii s-au sălbăticit, arătau ca nişte tufe, iar în livadă nici nu pătrundea lumina. Atunci am fost nevoiţi să facem tăieri masive, de regenerare şi de reîntinerire. Am arat, am făcut stropiri, pentru că începuse atacul bolilor. Timp de două săptămâni am avut zilnic câte 20-30 de oameni la tăiat, plătiţi cu 50 lei/zi, plus alte cheltuieli cu transportul şi masa. Aşa am căutat să-i aducem la zi”, îşi aminteşte Vasile Faur.

În 2006 au dat primele roade la prun cu producţii destul de mici şi mai slab calitative, de aceea fructele au fost folosite la rachiu. Pe parcurs, au eliminat din pierderi şi au adus plantaţia la un nivel tehnologic care le-a permis să obţină recolte mulţumitoare, între 5 şi 10 tone de prune/hectar.

În 2008, soţii Faur au început să producă şi magiunul de prune cu denumirea locală tradiţională “Mnere de prune”. «Livada e bătrână. De la început am pornit cu suprafeţele şi numărul de pomi actual. După ce am luat livada, în primul an am obţinut puţin, în al doilea an ceva mai bine. După cum am început să muncim, aşa s-au văzut şi rezultatele.

În anul patru a fost bine, în anul cinci şi mai bine. Acum, anual obţinem până la o sută tone de prune; jumătate le folosim la ţuică şi magiun, restul le vindem pe piaţa liberă sau diverselor magazine”, ne-a spus Dorina Faur.

Toate lucrările în livezi se fac cu două tractoare U650 cu toate echipamentele necesare, două maşini de stropit Met 900, pe 2 roţi, tractate şi de generaţie veche, iar pentru transport sunt disponibile trei remorci.

Livada e în ultima fază de producţie

Acum, pomii au intrat în ultima fază de producţie şi întreaga livadă ar trebui replantată. Din cele 20 hectare de prun, vreo şase sunt în afara producţiei, iar cinci ani de aici înainte sunt suficienţi pentru ca întreaga plantaţie să-şi piardă potenţialul de producţie. Până atunci, numărul de pomi scade de la an la an. La fel şi recolta. Fiecare pom produce, în medie, 30 kg de prune, iar producţia medie pe hectar este de 3-4 tone. „Cu o livadă tânără, în sistem intensiv, aş putea obţine 70-80 kg/pom, iar la o densitate de o mie pomi pe hectar, producţia s-ar ridica la 7 tone/ha”, a calculat pomicultorul arădean.

La măr, recolta e nesemnificativă, plantaţia fiind la fel de îmbătrânită şi distrusă de rapăn în proporţie de 80 la sută. „Abia dacă obţin 5 tone de măr la hectar, când ar trebui să recoltez 25 tone/ha. Am soiuri bune, Starkinson şi Golden, dar dacă nu faci cel puţin opt stropiri pe an, producţia se înjumătăţeşte. Anul acesta, în primăvară, când a trebuit să fac tratamentele, a plouat”, spune Faur.

Nici prunului nu i-a fost mai bine, din cauza îngheţului târziu de primăvară însoţit de brumă. În luna mai, două nopţi la rând s-au înregistrat temperaturi de sub 5 °C. A fost suficient pentru ca fructele legate imediat după căderea florilor să fie distruse pe o suprafaţă de zece hectare. „Nici nu ne-am aşteptat.

Florile erau scuturate iar prunele ajunseseră la mărimea unui bob de porumb, însă semiîngheţul a afectat pruna tânără. Dacă fructul era mai mare, poate rezista. Acolo unde s-a produs, am avut calamitate de sută la sută. Am aprins cauciucuri şi vegetaţie uscată, dar degeaba, n-am făcut faţă la cele 20 hectare de livadă”, ne-a spus Vasile Faur.

Încă un motiv pentru a merge mai departe

De la început şi-au stabilit clar obiectivele: atestarea şi omologarea celor două produse tradiţionale – răcie şi magiun sau mnere de prune de Aldeşti, în paralel cu modernizarea plantaţiilor de pomi, precum şi construcţia unei microfabrici moderne de magiun. Unul dintre obiective a fost atins sută la sută: atestarea mnerii de prune.

„Mnerea de Aldeşti este al doilea magiun de prună atestat ca produs tradiţional, primul recunoscut fiind Magiunul de Topoloveni”, spun soţii Faur.

În ceea ce priveşte „răcia”, necesitatea realizării unui antrepozit fiscal, a unei linii de îmbuteliere şi plata unei accize identice cu cea percepută de la comercianţii băuturilor din cereale sau pe bază de esenţe şi alcool a pus capăt oricărei iniţiative de înregistrare a băuturii tradiţionale, pe care o mai produc doar pentru autoconsum şi participarea la expoziţii agro-alimentare. „Noi, cei care producem ţuică din fructe până în 2000 de litri, nu ne sustragem de la plata accizelor, dar vrem să fie la o valoare mult mai mică.

Altfel, o vindem cu 250-300 lei (vechi – n.r.)/litru şi plătim acciză 163 lei(vechi – n.r.), cu tăria de 50 grade”, a spus Dorina Faur. În aceste condiţii, „ca să fiu rentabil, la sistemul meu de producţie – tradiţional, adică până în 51-52 de grade şi având ca materie primă fructele, ar trebui să vând răcia cu 50-60 lei/litru”, a precizat Vasile Faur.

Reuşita înregistrării Mnerii de prune i-a încurajat să meargă mai departe cu formalităţile pentru obţinerea protecţiei denumirii produsului tradiţional la nivel naţional, apoi pe plan european.

Procesul tehnologic, ca şi acum o sută de ani

Caracterul tradiţional al acestui produs constă în vechimea lui, în tehnologia de obţinere în sistem gospodăresc, cu perioada sezonieră de producere, procesarea în cazane de cupru şi executarea manuală a tuturor operaţiilor din fluxul tehnologic: recoltarea fructelor, separarea lor de sâmburi, amestecarea în căldări de aramă şi dozarea lor în vase de lut sau în borcane de sticlă. „Reţetele sunt luate de la bătrânii din sat.

Aşa cum s-a făcut acum o sută de ani, aşa îl facem şi astăzi”, ne asigură Dorina Faur. Mnerea se face în cazane de cupru aşezate pe un cuptor de cărămidă ori de piatră sau pe catlane de tablă. Materia primă sunt prunele de toamnă ajunse la maturitatea de consum, bine coapte şi răscoapte, din soiurile Bistriţan, Bumbuleu, Crândănesc şi Stanley, culese în intervalul 15 august – 1 octombrie. Fructele stricate, fermentate sau mucegăite se elimină. După recoltare, fructele se prelucrează imediat, întreg procesul durând circa o săptămână.

Prunele proaspăt culese şi spălate se „pomnesc”, adică se sparg şi li se scot sâmburii; căldarea se unge cu untură de porc şi cu oţet ca să nu se prindă de fund, după care se introduc prunele. În timpul fierberii se acordă o mare atenţie amestecării, de această operaţie depinzând într-o măsură foarte mare şi calitatea produsului finit.

Amestecarea se poate face mai uşor cu un mestecău sau hustucău. „Magiunul nu se lasă nici un minut fără să se învârtească. Timp de 15 până la 20 de ore, depinde cât de tare e focul, cât fierbe şi se mestecă în continuu. Produsul e fără zahăr, fără conservanţi, sunt prune Stanley curate”, spune Dorina Faur. Întrucât întreg procesul tehnologic este solicitant, se apelează la ajutoare. Pe vremuri, mnerea se prepara cu ajutorul femeilor din familiile vecine, care luau la rând fiecare gospodărie.

Fierberea se opreşte când mnerea ajunge la concentraţia de 54-55% substanţă uscată la cald, respectiv 56% substanţă uscată la rece, sau atunci când mnerea fiartă nu cade din lingura întoarsă cu scobitura în jos. În trecut, mnerea se punea în oale de lut sau în ciubere de lemn, care asigurau păstrarea timp de câţiva ani.

Datorită fierberii îndelungate, produsul finit nu necesită conservanţi. În plus, borcanele se mai dau la cuptorul de pâine încălzit câteva ore, timp în care mnerea prinde deasupra o crustă care o fereşte de diferiţi agenţi ce ar produce fermentarea sau deprecierea calitativă. Borcanele se depozitează pe rafturi în magazii sau în camere curate şi bine aerisite, răcoroase, cu maxim 18-20 °C, ferite de îngheţ şi de mirosuri străine.

În fiecare an, din prunele fierte în cele trei cazane vechi, unul de 80 l şi două de 100 l fiecare, se produc circa o mie de borcane de magiun de 400 g şi de 800 g, cantitate suficientă pentru comercializarea în cadrul târgurilor agro-alimentare şi expoziţiilor de profil, la care participă cu Asociaţia „Arădeanca”. De regulă, în primăvară se epuizează tot stocul de mnere din anul precedent.

La rachiu se folosesc doar merele şi prunele depreciate, cele care nu se pot procesa sau valorifica prin vânzarea în stare proaspătă. Acestea sunt prelucrate într-un cazan de cupru de 250 litri şi transformate în rachiu.

În curând, vor cultiva şi piersic

În viitor, în ordinea investiţiilor, prioritare sunt modernizarea şi replantarea plantaţiilor şi înfiinţarea unui microfabrici de magiun, cu spaţii moderne de producţie, vestiar, grup social, spaţii de preambalare şi depozitare. „Aş vrea să accesez nişte fonduri pentru înfiinţarea unei fabrici de magiun. Să fie nouă din temelii. Toată investiţia ar valora 150 mii euro, poate chiar şi două sute de mii de euro”, ne-a spus Dorina Faur.

În ceea ce priveşte replantarea, la preţurile de cost actuale raportate la veniturile din valorificarea produselor, lucrarea n-ar fi posibilă din surse financiare proprii. „Replantarea unui hectar de livadă m-ar costa 10-15 mii de euro. Sperăm ca măsura de sprijin pentru reconversie să se aprobe şi în pomicultură, aşa cum s-a procedat în domeniul viticol. Cu asta poate avem noroc să ne modernizăm plantaţiile”, spune Vasile Faur.

În acest an, alte şase hectare de livadă sunt în curs de pregătire pentru înfiinţarea unei plantaţii de piersic.

STANLEY – PRUNUL CU CEL MAI BUN RANDAMENT

Despre soiurile aflate în cultură, Vasile Faur spune că acestea se caracterizează printr-un randament foarte bun, în primul rând ca productivitate şi rezistenţă la boli şi dăunători, apoi ca timp mai îndelungat de păstrare.

Anna Spath are coacerea mai târzie, în septembrie, soiul fiind destinat mai mult pentru compoturi. La Stanley, coacerea se produce încă din luna august, iar soiul se pretează la cele trei tipuri de consum: stare crudă, industrializare, distilare – rachiuri. „Stanley este, la ora actuală, cel mai rentabil soi de prun, comparativ cu alţi pomi indigeni ce au producţie în general mică, dar o rezistenţă genetică mare la boli şi dăunători.

Este prunul cu cel mai bun randament. O prună rezistă la păstrare ca şi roşia Platus. Poate fi depozitat circa o săptămână fără probleme, apoi se pretează la consumul în stare proaspătă, dar şi pentru industrializare: compot, gem, magiun. În plus are rentabilitate mare pentru rachiuri”, ne-a explicat Vasile Faur.

PROTECŢIA LIVEZII: MINIM TREI STROPIRI

Imediat după preluarea livezii de la ADS, soţii Faur au făcut stropiri repetate în livadă. Pomicultorul arădean consideră că la prun sunt obligatorii cel puţin trei stropiri în fiecare an, dintre care una musai în iarnă. În lipsa acestora, producţia se poate înjumătăţi iremediabil.

„O stropire de iarnă cu produse cuprice, apoi una când jumătate din petalele florilor sunt scuturate – împotriva dăunătorului Hoplocampa (Viespea neagră a prunelor – n.r.) – muscă ce depune ouă în fructul mic format.

Între prima şi a doua stropire, când mugurele se desface şi are mărimea unei urechiuşe de şoarece, tratamentele se mai pot repeta cu Dithane sau Vondozeb. A treia stropire de bază se face când fructul e format cât de cât, dat în pârgă. În general, atunci când se face o stropire pentru bolile foliare, se foloseşte şi un insecticid, şi un fungicid”, ne-a împărtăşit Vasile Faur câteva recomandări tehnologice.

Deşi foarte rezistent, soiul Stanley, ca de altfel toţi prunii nobili, sunt sensibili la Plum-pox şi monilioză. „Plum-pox se manifestă ca un fel de putrezire în interior. Dacă faci o secţiune în prună se observă nişte irizaţii de altă culoare decât pulpa fructului, mai închisă. Monilioza apare ca o putrezire în exterior. Ambele se tratează cu Carbendazim combinat cu un insecticid”, a adăugat acesta.

Olivia FIRI

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.