L-am auzit zilele trecute pe primarul de la Corbi, Mihai Ungurenus, lansand un adevarat apel catre autoritati pentru salvarea satului romanesc. Intr-adevar, comunitatile rurale, la inceputul mileniului trei, par sa-si fi pierdut identitatea. Bulversati de gravele probleme economice, multi locuitori ai satelor au luat drumul pribegiei, alegand sa munceasca pamantul Italiei si Spaniei, in timp ce pe dealurile noastre cresc mandrii ciulini si alte buruieni. Spunea primarul de la Corbi ca anul trecut au murit de doua ori mai multi oameni decat s-au nascut, adica depopularea localitatilor rurale nu e deloc o inventie jurnalistica: sunt catune intregi in care au mai ramas cateva familii. De ce nu mai ramane romanul sa vietuiasca la tara?
Afirma intr-un interviu acordat ziarului ARGES EXPRES primarul din TIGVENI
Pai, ramane cine nu are unde sa plece, altminteri viata la tara e tot mai grea. Munca pamantului e anevoioasa si randamentele – conditionate de o vreme tot mai capricioasa – raman scazute. Practic, nu ai cum trai cu ce-ti da ogorul, livada sau faneata, e nevoie si de bani pentru cele care nu se pot produce in gospodarie. Asta e problema: banii! Statul da ajutor tinerilor care se muta la tara: nu stiu pe nimeni din satele din jur care sa fi ajuns la banii astia. Mai sunt subventiile pentru pamant, animale, pomi si livezi, insa mecanismul birocratic este atat de complicat, incat multi tarani se lipsesc ca Adam de rai. Ca urmare, lumea satului e tot mai saraca si mai imputinata. Se inchid scoli, mai nou si spitalele din mediul rural, caminele culturale au deveni – cele mai multe – carciumi, iar bibliotecile – raiul soarecilor!
Si totusi, mai mult de jumatate din populatia tarii noastre locuieste la tara, in localitati lipsite de apa curenta si canalizare, majoritatea dintre ele. Identitatea satului romanesc s-a pierdut de mult . Buna cuviinta in cresterea pruncilor e alterata nu doar de ceea ce se vede la televizor, cat mai ales de absenta indelungata a parintilor de langa ei. O generatie de orfani s-a nascut prin satele argesene, poate vor urma si altele. Crescuti de bunici, unchi, frati mai mari, acesti copii vor resimti toata viata lipsa caldurii unui camin, din care parintii au fost siliti sa plece in tari straine.
Consecintele acestui adevarat exod, evaluat de unii la trei-patru milioane, incep deja sa se vada. Efectivele de animale sunt injumatatite, pamantul – cea mai mare bogatie a tarii – ramane nelucrat tot mai mult, de la an la an si isi schimba proprietarii. Mosieri sunt mai multi arabi decat romani, si asta ar trebui sa dea de gandit. In vreme ce ogoarele noastre devin parloaga, hrana de pe mesele romanilor e produsa in cea mai mare parte in afara tarii, casele nu mai seamana deloc cu ce s-a construit odinioara, hainele si incaltarile ne vin in baloti mari de vechituri. O lume careia toti ii datoram enorm – cea a satului – e pe cale sa dispara, si chiar asa se va intampla. Nu stiu ce va fi in locul ei. Sper doar sa fim atat de intelepti incat sa nu lasam sa se intample asta…
ARGES EXPRES