Soiul este principalul factor al producţiei de fructe, pomicultura devenind rentabilă pe măsură ce în cultură se introduc soiuri valoroase, care produc bine şi asigură constant producţii cu un înalt nivel calitativ şi competitive pe piaţă
Un sortiment pomicol modern trebuie să cuprindă un număr bine delimitat de specii corespunzătoare calitativ şi din punct de vedere al capacităţii de producţie şi al destinaţiei de valorificare a fructelor.
Soiurile utilizate în noile plantaţii pomicole trebuie să fie bine adaptate condiţiilor de climă şi de sol specifice fiecărei zone de cultură şi să prezinte o rezistenţă sporită la boli şi dăunători.
Soiuri din producţia autohtonă
Mai mult de jumătate din soiurile cultivate în România sunt autohtone, omologate ca urmare a cercetărilor efectuate în staţiunile de cercetare şi de producţie pomicolă ale ICPP – Piteşti – Mărăcineni.
La măr, în conveerul varietal s-au promovat soiurile noi Romus 1, Romus 2, Romus 3 (cu coacere de vară), Pionier, Voinea (cu coacere de toamnă) şi Generos (cu coacere de iarnă). Soiurile au o rezistenţă sporită la boli şi la dăunători, necesitând un număr redus de tratamente cu pesticide (numai 6-8, faţă de 14-16 la soiurile clasice).
La păr, în ultimii ani s-au creat şi înmulţit în pepinierele staţiunilor de cercetare, cu prioritate, soiurile autohtone: Triumf, Argessis, Carpica, Daciana, Untoasa de Geoagiu, Napoca, Republica.
La gutui, soiurile noi omologate – Aromate, Aurii şi Moldoveneşti, caracterizate prin producţii ridicate de fructe (40 t/ha) – trebuie extinse mai mult în zonele propice de cultură.
Prunul, care deţine 48 la sută din patrimoniuL pomicol naţional, are conveerul format cu precădere din noile soiuri româneşti Piteştean, Tuleu timpuriu, Silvia, Centenar, Carpatin, Minerva, Tita, Record, Vâlcean.
La cais, se preconizează creşterea ponderii soiurilor extratimpurii, timpurii şi foarte târzii, sortimentul de bază fiind format exclusiv din soiurile româneşti, în mare majoritate create la Băneasa: Mamaia, Sulmona, Sirena, Sulina, Selena, Comandor, Litoral, Dacia, Favorit, Excelsior, Olimp, Tudor şi Traian.
La piersic, pe lângă soiurile străine, (Springcrest, Springold, Collins, Cardinal) s-au extins şi cele româneşti: Antonia, Alexia, Amalia, Triumf, Congres, Victoria, Splendid, Superbă de toamnă, Flacăra, iar la nectarin – Tina şi Mihaela, toate creaţii ale Staţiunii pomicole Băneasa. Ca urmare a cererii la consum, în pepiniere s-au înmulţit şi unele soiuri noi de nectarine, varianta fără puf a piersicilor, fructe deosebit de apreciate de consumatori.
La cireş şi vişin, un loc important în sortiment îl ocupă soiurilor autofertile, foarte productive şi cu fructe de calitate, cu epocă de coacere atât timpurie, cât şi târzie. La cireş, alături de soiurile străine cunoscute (Van, Stella, Rubin, Cerna şi Boambe de Cotnari), soiurile Daria şi Severin sunt din ce în ce mai cunoscute. La vişin, soiurile Nana, Ilva, Dropia, }arină, Timpurii de Osoi, toate creaţii româneşti, se extind din ce în ce mai mult în plantaţiile particulare.
La nuc se depune un efort deosebit pentru extinderea selecţiilor valoroase precum: Jupâneşti, Bratia, Sibisel 44, Geoagiu 65, Argeşan, Muscelean, pomicultorii particulari fiind deosebit de interesaţi de această specie, în ultima vreme.
Căpşun şi arbuşti fructuiferi. O atenţie specială se acordă introducerii în cultură a unor soiuri noi de căpşun (Aiko, Earlibelle, Benton, Premial, Coral), dar şi de arbuşti fructiferi (zmeur, coacăz negru şi roşu, agriş, afin, mur fără spini, soc, cătină), fructele acestor specii fiind deosebit de valoroase din punct de vedere nutritiv.
Diversitatea mare a soiurilor în cadrul fiecărei specii pomicole permite dezvoltarea unor conveere varietale pe perioade lungi, fapt ce asigură un consum de fructe proaspete tot timpul anului.
Prin promovarea permanentă a unor soiuri din sortimentul mondial, mai productive, cu caracteristici organoleptice superioare şi cu rezistenţă sporită la factorii de stres, dar şi cu adaptabilitate sporită la zonele de cultură ale ţării noastre, se îmbunătăţeşte substanţial calitatea sortimentelor cultivate în România.
Pe această cale, invităm pomicultorii particulari să apeleze cu încredere la staţiunile de cercetare pomicole pentru procurarea de pomi, acestea oferind garanţia autenticităţii şi sănătăţii materialului săditor şi bineînţeles soiuri valoroase.
Perspectivele sortimentului de măr
Mărul, una dintre cele mai cultivate specii la noi în ţară, având ca pondere 30% din producţia de fructe autohtonă, este şi specia cu cel mai mare număr de soiuri create în lume, aproape opt mii. Cunoaşterea şi familiarizarea cultivatorilor de meri cu soiurile cele mai bune recomandate pentru a fi introduse în livezi este una dintre condiţiile reuşitei în pomicultură.
Răspândirea soiului de măr Jonathan în plantaţii, denumit poate şi acum de tradiţionalişti \\”regele merelor\\”, este pe cale să fie depăşită de soiuri care prezintă mai puţine defecte.
În perioada anilor 1980-1990, s-au plantat masiv suprafeţe cu pomi în toate zonele ţării, sortimentul la măr cuprinzând la acea dată, pe lângă Jonathan şi Golden Delicious, şi Starkrimson, Idared, Wagner, care au alcătuit aproape două treimi din materialul săditor plantat în livezi. Restul, până la sută la sută, era reprezentat de soiuri precum: Frumos de Voineşti, Delicios de Voineşti, Rădăşeni, Fălticeni, Ardelean, Delia, precum şi soiurile rezistente Prima, Romus 1, Romus 3, Pionier, Voinea, Generos, Florina.
Direcţii de ameliorare
Diversificarea sortimentului de mere şi creşterea calităţii fructelor a fost întotdeauna un obiectiv major al cercetării româneşti, aspect reflectat şi de lista oficială a soiurilor admise la înmulţire, elaborată anual de ISTIS – Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor.
La recomandarea sortimentului s-au avut în vedere rezultatele de producţie obţinute în parcelele experimentale ale staţiunilor de cercetare pomicole zonale, care prin aplicarea tehnologiilor corecte au scos în evidenţă potenţialul productiv ridicat al soiurilor introduse şi zonate.
Raportat la evoluţia sortimentului de mere în Europa vestică (Italia, Franţa, Spania, Germania), se poate aprecia că diferenţele sunt evidente, datorită specificului zonal şi al tradiţiei în consum de la noi. Astfel, soiul Golden Delicious ocupă în jur de 40% din producţia de mere, urmat de grupa Red Delicious cu 10-15%, apoi soiurile nou promovate cu 20% (între care Gala, Jonagold, Braeburn şi Fuji).
În ultimii ani, s-a intensificat interesul pentru merele rezistente genetic la boli, care încep să ocupe un loc important în orientarea cultivatorilor datorită scăderii numărului de tratamente fitosanitare (Prima, Florina, Baujade, Jonafree, Liberty, Enterprise, Golden Lasa etc.).
Sortimentul de măr promovat la noi în ţară este orientat, ca pondere la înmulţire, spre: 80% soiuri de iarnă, 10-15% soiuri de toamnă şi numai 5-10% soiuri de vară. La soiurile de iarnă se acordă atenţie deosebită promovării creaţiilor cu rezistenţă genetică la boli (peste 50%), care se cultivă cu 6-8 stropiri fitosanitare anual şi deci cu economii însemnate la pesticide şi carburanţi.
Echilibrarea sau armonizarea soiurilor recomandate în sortiment trebuie să aibă la bază îmbinarea însuşirilor calitative ale fructelor cu potenţialul productiv ridicat, rezistenţa sporită la boli şi, nu în ultimul rând, cu epoca de coacere şi de păstrare.
Trebuie menţionat locul important pe care-l ocupă soiurile create la noi în ţară, fiind adaptate condiţiilor pedoclimatice foarte diverse de plantare, precum şi răspândirea mare a soiurilor precum Florina, Idared, Generos, Ardelean, Prima, Romus 3, mult apreciate atât de cultivatori cât şi de consumatori.
Publicul larg, dar mai ales cultivatorii, trebuie să cunoască noile soiuri româneşti, rod al creaţiei ultimelor staţiuni de cercetare care au supravieţuit în anii din urmă şi care vor contribui, în scurt timp, la îmbunătăţirea conveerului actual de măr.
OBIECTIVE URMĂRITE ÎN CREAREA NOILOR SOIURI
Dintre obiectivele urmărite în ultimii ani de amelioratori în crearea de noi soiuri, menţionăm: pomi de vigoare mică sau mijlocie, cu coroana bine garnisită, cu formaţiuni fructifere scurte, cu intrare timpurie pe rod şi cu producţii mari constante, an de an; obţinerea de fructe intens colorate, uniforme, cu calităţi gustative şi tehnologice corespunzătoare cerinţelor pieţei internaţionale şi industriei alimentare.
Antonia Ivaşcu
