Feed on
Posts
Comments

b_750_350_16777215_00_images_poze_2016_11_Virgil-Baciu-printre-copii.jpg

Chiar dacă nu mai candidează la alegerile parlamentare, așa cum își dorea pentru a-și promova proiectele din Parlament, iată că Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, își pune în aplicare proiectele la nivel local.

Încă de la început, vreau să precizez un lucru care se poate observa foarte ușor și am vrut să-l aduc în discuție pentru a nu părea un material propagandistic. Iată că proiectele de care Virgil Baciu vorbea în urmă cu mai mult timp sunt puse în aplicare nu cu scop electoral, ci din convingerea necesității acestora. Vedem un proiect de hotărâre inițiat de primarul Virgil Baciu şi votat în unanimitate luna trecută de Consiliul Local Corbi, menit să vină în sprijinul proaspeților părinți pentru încurajarea natalității.

Așadar, după cum se poate observa, acest proiect a fost supus aprobării Consiliului Local Corbi imediat după alegerile locale, într-o perioadă total neutră, din punct de vedere electoral, pentru Virgil Baciu, iar la alegerile parlamentare iată că nu mai candidează. Deci, nimeni nu poate să acuze acest proiect de populism.

Însă, acest material are ca drept scop promovarea proiectelor bune și a oamenilor cu intenții bune pentru societate, pentru că este nevoie să mai vorbim și de lucruri pozitive, nu doar de cele negative.

# Primăria Corbi va acorda un ajutor în valoare de 1000 lei pentru fiecare nou născut

Despre dezvoltarea fulminantă pe care a cunoscut-o comuna Corbi în ultima perioadă, am tot vorbit. Acum, primarul Virgil Baciu, vrea să-și îndrepte atenția și către o altă latură și anume aceea a capitalului uman. Despre acest proiect, Baciu vorbea cu mult timp înainte și voia să-l promoveze în Parlamentul României, la nivel național, dacă PNL Argeș, partid din care încă mai face parte, îi acorda un loc eligibil pe lista candidaților pentru Camera Duputaților. Dar cum PNL Argeș nu a avut, se pare, nevoie de oameni cu viziune și proiecte concrete, Baciu a fost înlăturat din această cursă. Dar și așa, iată că primarul comunei Corbi continuă să-și pună în aplicare proiectele la nivel local, semn că acestea nu aveau caracter propagandistic.

Mai exact, luna trecută, Virgil Baciu a venit în Consiliul Local Corbi cu un proiect de hotărâre care vizează creșterea natalității și care presupune acordarea unui ajutor în valoare de 1000 de lei pentru nou născuții din comuna Corbi. Acestă măsură reprezintă doar o etapă dintr-un proiect mai complex al primarului Virgil Baciu, care urmărește atât creșterea natalității, cât și sprijinirea pentru creșterea copiilor, prevenirea și combaterea abandonului școlar și creșterea performanțelor școlare.

,,Proiectul meu era unul mai complex, la care desigur că nu am renunțat. El se numește «Ajutor pentru creșterea natalității, creșterea copilului, prevenirea și combaterea abandonului școlar și creșterea performanțelor școlare». Este un pachet întreg de măsuri ce vizează, până la urmă, viitorul națiunii.  La Corbi am făcut primul pas în implementarea acestui proiect.

Astfel că, din anul 2017, acord ajutorul la naștere, care este în valoare de 1000 de  lei. Cum am gândit eu tot pachetul acesta? La naștere acordăm părinților 1000 de lei. Acest ajutor este finanțat din bugetul local. De acești bani vor beneficia și copiii care s-au născut în 2016, dar îi vor primi în 2017, după ce voi bugeta această sumă. Eu am făcut și un calcul în acest sens. Media nașterilor din ultimii ani este de 35 și 40 de naşteri pe an. Acest  lucru ar reprezenta pentru noi un efort bugetar de 37000–38000 de lei anual. Nu este mare lucru, zic eu. Se poate realiza fără probleme. Proiectul deja îl pun în aplicare de la 1  ianuarie 2017. Eu gândisem acest proiect astfel: următoarea etapă să vină cu ajutorul pentru creșterea copilului, după cum reiese și din denumirea acestui proiect. Astfel că proiectul meu mai prevede și acordarea pentru fiecare copil de până la 6 ani suma de 100 lei lunar, tot din bugetul local, dar asta rămâne pe viitor. Nu este o sumă foarte mare, dar eu zic că este un sprijin binevenit pentru părinți. După care, din momentul în care copiii au pătruns pe băncile școlii  le vom acorda 100 lei/lună, doar în perioada anului școlar. Adică, dacă anul școlar are 8 luni, fiecare copil va primi 800 lei în acel an, eșalonat. Acești bani vor fi acordați pe baza prezenței la școală. Aici va fi o marjă în ceea ce privește numărul de absențe admis.

Următoarea etapă, creșterea performanțelor școlare, ar presupune acordarea unor premii sau prime financiar – materiale, elevilor care au rezultate bune. Nu neapărat premianților, ci și celor care au câștigat olimpiade și diverse concursuri. Aici aș vrea să acordăm sume între 300 și 1000 lei, în funcție de rezultatele obținute. Acum trebuie să vedem și ce ne permite legea. Sigur, proiectul mai poate fi modificat, dar ca principiu, pe structura aceasta se va pune în aplicare”, ne-a declarat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi.

# ,, Fac comuna Corbi ca o floare, dar pentru cine o mai fac?”

Stând de vorbă cu primarul Baciu, după ce ne-a explicat întreg proiectul dumnealui, așa cum era și normal, l-am întrebat dacă atunci când va pune în aplicare întregul proiect în comuna Corbi va putea suporta bugetul local întreaga sumă pentru toate ajutoarele pe care le prevede proiectul, în sensul că vor fi tăiați banii de la investiții?  Însă, Virgil Baciu ne-a argumentat cât se poate de explicit, semn că proiectul a fost studiat foarte bine de dumnealui și nu vorbește fără să cunoască toate calculele.

,,M-am gândit foarte mult la asta și de aceea vreau să implementez acest proiect gradual. Acum încep cu acest ajutor financiar–material. Spun ajutor financiar–material pentru că unii părinți s-ar putea ca banii primiți să-i folosească în alte scopuri și astfel dacă ne vom confrunta cu asemenea cazuri, preferăm ca de banii aceia să-i ducem noi scutece, lapte praf și ce îi mai trebuie copilului.

Ca și presiune pe bugetul local, cel puțin după prima etapă a proiectului pe care deja am implementat-o nu este, după cum am spus mai devreme. La anul, poate o să vin cu următoarea etapă, nu mă duc cu tot pachetul. Eu zic că în următorii 3–4 ani mă pot duce cu întregul pachet de măsuri ale proiectului. Acum, avem și un credit la bancă unde anual trebuie să plătim 4 miliarde de lei vechi. De doi ani avem acest credit și am făcut față și cu dezvoltarea și cu funcționarea. Creditul este pe o perioadă de 5 ani. Dacă implementez tot pachetul, aceasta ar presupune o sumă de aproximativ 3 miliarde lei vechi.

Acum mai există un lucru pe care trebuie să-l spunem: normal că noi mergem pe investiții și pe dezvoltare, dar eu le-am spus și consilierilor care la început nu prea erau de acord cu această măsură, dar după aceea au înțeles toți și au votat în unanimitate, că noi deja avem o dezvoltare puternică și o evoluție bună. Avem 13 km de asfalt realizați, acum mai avem un contract pentru încă 10 km de asfalt, mai avem un contract de finanțare pe canalizare  și pe apă. Rețeaua de apă este gata, trebuie doar să o mai punem în funcțiune. Dar pentru cine facem toate aceste investiții?! Ce se întâmplă dacă te duci prea mult pe partea asta și este bine, desigur: la un moment dat o să ai o comună cu adevărat europeană, însă se pune întrebarea pentru cine o ai? Nu sunt toate perfecte în comuna Corbi, dar noi deja suntem la un nivel și acum încercăm să ne îndreptăm și către zona aceasta de resursă umană. De fapt, capitalul uman este cel mai important. De asfaltat aproape că termin toate satele, mai puțin în Corbi, acolo unde avem proiectul pe canalizare. Acest proiect pe canalizare este atât pentru satul Corbi, dar și pentru Jgheaburi. Aceste două sate înseamnă jumătate din populația comunei. Rețea de apă avem în toată comuna. Acum, ușor-ușor vom mai veni în completare și cu alte investiții. Poate se vor mai îmbunătăți veniturile și la bugetul național și la bugetul local. Eu zic că nu este imposibil să ducem 2–3 miliarde către resursa umană. Așa cum duceam 12–13 miliarde de lei vechi anual către investiții, putem să ducem și 2–3 miliarde către latura aceasta. Nu mai ducem 12–13 miliarde către investiții și ducem 10 miliarde către acest capitol. Nu cred că este o problemă gravă. Până la urmă, pentru cine facem toate aceste investiții? Acum, rămâne de văzut ce îmi dă voie legea.

Fac comuna Corbi ca o floare, dar pentru cine o mai fac. În timp, ușor – ușor, am început să mă gândesc și la problema aceasta”, a conchis primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.