Feed on
Posts
Comments

 

4085pacevirgilbaciu

Virgil Baciu s-a dovedit a fi primar de primar, după ce în 15 decembrie s-a pus în fruntea a 150 crescători de ovine din Corbi, înveşmântat mândru, ca un cioban şi a mers la protestul care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului. Ieri dimineaţă ne-a declarat legat de evenimentele din ziua precedentă: “Am văzut că s-au făcut ceva manipulări prin mass-media, în sensul că numărul celor care ne-am cerut drepturile ar fi fost de numai 3.000 sau maxim 4.000. Estimările mele sunt mult mai mari şi le pot demonstra prin faptul că am fost deschizător al unei coloane, iar unul dintre jandarmii care ne însoţeau raporta prin staţie superiorilor că numărul demonstranţilor era de circa 1.500. Au venit la Bucureşti protestatari din toată ţara, din Bucovina, Maramureş, Dobrogea, Oltenia, din zona Sibiului sau Braşovului şi este uşor de priceput că n-au venit doi sau trei rătăciţi. Dar nu asta este problema… În urma discuţiilor purtate de reprezentanţii noştri cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi alţi responsabili din parlament, s-a ajuns la o înţelegere potrivit căreia se va identifica rapid calea prin care se pot modifica reglementările din acea lege a vânătorii, pe care noi le-am contestat, respectiv articolul 23, aliniatele c şi k – privitoare la interzicerea păşunatului din decembrie până în aprilie şi la restricţionarea numărului de câini la stână. Urmează să se facă un grup de lucru mixt alcătuit din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, ai Ministerului Mediului, precum şi a comisiilor de specialitate din parlament, dar şi ai federaţiilor patronale sau sindicale din domeniul nostru de activitate. Misiunea sa va fi aceea de a identifica posibilităţile practice de a modifica la modul constructiv acele prevederi din legea contestată care împietează asupra păstoritului. Va fi pace de sărbători, aşa cum se cuvine între creştini, dar dacă nu se va ţine seama de cererile noastre de bun simţ şi se persista în atitudini nepotrivite, ne vom întoarce la Bucureşti în ianuarie cum spuneam, cu turmele, cu caii, măgarii şi câinii noştri, ca să ne apărăm de lupi!…”

4085paceprotestoieri
Written by Doru Bobi. Posted in Actualitate

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.