Feed on
Posts
Comments

Luna septembrie a fost una benefică din punct de vedere al tempo-ului derulării investițiilor din comuna Corbi. Important de menționat este faptul că au fost finalizate lucrările de distribuție a rețelei de apă în satele Corbi, Corbșori și Stănești și au început branșările în satul Corbșori.

DSCN8592
”De ce în acest sat prima dată? Este simplu, pentru că în luna octombrie străzile Rugina și Malu vor fi asfaltate. Era deci, absolut necesar să finalizăm cu săpăturile pentru apă.” spune primarul Virgil Baciu.
În același timp sunt realizate branșările la sistemul de apă potabilă și în satul Poenărei deoarece, tot în luna octombrie, va fi turnat asfalt în zona de centru și pe strada Costantin – 500 de metri. ”Exact așa cum am anunțat cu ocazia Întâlnirii Fiilor Satului Poenărei, vom începe modernizarea, prin continuarea asfaltului în zona bisericii și pe o stradă importantă. Asta ca să le arătăm oamenilor, dacă mai este nevoie, că atunci când spunem ceva, nu aruncăm vorbe în vânt de dragul vanității sau al festivismului unui moment sau altul”, declarat edilul șef.

DSCN8615
La fel de important este de menționat că se continuă reabilitarea drumurilor agricole din localitate, în acest moment fiind realizate peste 60% din rutele ce traversează terenurile oamenilor.
Prezent la ședința Colegiului Prefectural de a sfârșitul lunii septembrie, primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a profitat de prezența a doi miniștri importanți (ai Mediului și Agriculturii) pentru a le comunica spre rezolvare una dintre problemele cu care se confruntă beneficiarii (privați sau publici) proiectelor derulate cu fonduri europene sau guvernamentale. ”Este vorba despre plata și rambursarea – recuperarea de TVA. Pe de o parte, beneficiarul face efortul de a plăti TVA-ul către antreprenor, iar pe de altă parte, ulterior, beneficiarul face eforturi pentru a întocmi documentația necesară recuperării TVA. Propunerea mea este ca în cazul fondurilor externe, TVA-ul să fie taxat invers la facturare, pentru a scăpa de aceste probleme”, a spus primarul din Corbi.
Miniștrii prezenți s-au arătat receptivi la această propunere și l-au asigurat pe primarul Virgil Baciu că vor ține cont de acest aspect și îl vor discuta spre soluționare împreună cu Ministrul Finanțelor, cel mai în măsură să decidă în această speță.

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.