Sorinel Păunescu (foto), fermier specializat în pomicultură, trăiește și muncește în satul Poienărei, com. Corbi, jud. Argeș. Prin anii ’90, era angajat ca tehnician al Institutului de Cercetare și Dezvoltare în Pomicultură din Mărăcineni. Leafa de bugetar și perspectivele incerte privind locul său de muncă l-au determinat să ia o decizie importantă…

Și-a dat demisia și s-a întors în satul natal, unde s-a apucat de treabă pe cont propriu în domeniul pomiculturii. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate prea mult timp.

Sorinel e un bărbat bonom, căruia îi place munca în livadă. De cum îl vezi, știi că ai de-a face cu un fermier pasionat și informat. E de ajuns să-i pui o singură întrebare ca să primești un răspuns cât un interviu întreg.

“Am ales pomicultura!”

Ne plimbăm printr-o plantație de meri, din soiurile Ionathan și Generos. Fructele sunt bine dezvoltate, încă verzi, dar în pragul pârguirii. Încă un pic de soare și coaja lor va căpăta nuanțe purpurii. Frunzele sănătoase denotă o îngrijire atentă a livezii. „Eu am plecat primul din Pitești, soția m-a urmat după un an. Apăruse în anii aceia o lege care acorda facilități bancare celor care se stabileau la țară. M-am dus la o bancă să solicit un credit. Funcționarii mi-au spus că nu sunt siguri că vor mai rămâne bani după ce vor acorda creditele preferențiale”, își amintește pomicultorul. Sorinel nu s-a descurajat atunci. A construit un grajd pe un teren al unei bunici și a cumpărat vaci. În paralel, a practicat și pomicultura într-o livadă de meri cu suprafața de aproape un hectar. „Am avut inițial o fermă mixtă, dar mi-am dat seama că nu pot să merg bine și cu animalele, și cu pomii. Ori una, ori alta. Am ales pomicultura. Am vândut vacile și am început să achiziționez terenuri”, a adăugat Sorinel.

Fermierul a ajuns în prezent să dețină, atât în proprietate, cât și în arendă, nu mai puțin de nouă hectare de livadă. Soția sa, Mariana, deține tot nouă hectare. În total, familia Păunescu lucrează 18 ha de livadă. Când te gândești că au pornit de la 7000 mp, ai un motiv serios să spui că familia aceasta de foști tehnicieni ai Institutului de Mărăcineni nu a stat cu mâinile în sân după ce s-a întors în satul de baștină, ci a muncit zi de zi, reușind să dezvolte o fermă pomicolă demnă de admirație.

Poienărei, un sat hotărât să supraviețuiască

Satul Poienărei este situat pe versanții unui muscel desprins din culmile sudice ale Munților Făgăraș. Covorul de asfalt a fost întins peste un drum de țară, pietros, îngust, străbătut odinioară de căruțele pline cu mere și prune pornite spre târgurile Argeșului. În pădurile satului s-au auzit în anii ’50 gloanțele mitralierelor mânuite de partizani și soldați. Satul a îmbătrânit. Locuitorii în vârstă “s-au mutat” pe rând în cimitirul din jurul bisericii, iar cei tineri au plecat la oraș. Puțini au mai rămas să țină în viață o așezare de oameni liberi și dârzi, obișnuiți cu duritățile vieții de la munte. La fel de puțini sunt și cei care au ales să revină în satul lor natal. Mariana Păunescu îmi spune că au fost patru familii care au revenit în sat în anii ’90, dar numai ei, Păuneștii, au rămas. Ceilalți au plecat din nou, dar în Spania și în Italia.

Mariana Păunescu vinde în magazinul din sat, cred că singurul din localitate. De ce le-ar trebui mai multe? Aici își găsesc și halba cu bere, și sapa pentru micul răzor din grădină. De jur-împrejur sunt numai grădini cu fânețe și pomi fructiferi. „Aici proprietățile sunt mici, de câteva mii de metri pătrați. Lumea e îmbătrânită, dar cu toate acestea nu se decide ușor să vândă teren. Așa bătrâni cum sunt, localnicii merg la grădină, cosesc, strâng fân, culeg prunele și se gândesc la copiii plecați la muncă în străinătate, că poate se întorc acasă și au și ei un petec de pământ.

Primarul Virgil Baciu este la rândul său din Poienărei. A inițiat investiții în utilități publice, tocmai ca să nu-și vadă satul pustiit. A amenajat și drumurile de acces la proprietățile din deal ale locuitorilor. Asta a revigorat agricultura, fiindcă oamenii pot ajunge ușor la grădini, pot să transporte recolta. Fără aceste drumuri, grădinile lor ar fi rămas neîngrijite”, îmi spune Sorinel Păunescu, care beneficiază și el de avantajele aduse de noua stare a drumurilor locale.

Piața și depozitele frigorifice

Unde își vinde familia Păunescu fructele din livadă? Au încercat pe la hypermarketuri, dar, deocamdată , nu au avut succes, din cauză că sunt în derulare contracte mai vechi. Principalii clienți ai familiei Păunescu sunt câteva magazine din Brașov și Sibiu și un depozit en-gross din București. „Livrarea merge bine. Ardelenii sunt serioși. Solicită o anumită cantitate de fructe, eu o livrez prompt și încasez banii. Sigur, e loc de mai bine. Am plănuit să cumpăr un camion specializat în transportul fructelor. Intenționez să cultiv și zmeură, care se coace cam în același timp cu vișinele. Dacă aș avea un camion frigorific, m-aș duce personal la piață și aș vinde direct clientului final, obținând astfel un preț mult mai bun pentru fructele mele. Mi-aș permite să stau într-o piață două-trei zile, până aș vinde toată marfa”, este dorința lui Sorinel.

Până una-alta, merele familiei Păunescu au ajuns și în Austria. Un amic de la Pitești, activ într-o rețea comercială intracomunitară, i-a solicitat o anumită cantitate de fructe pe care fermierul a livrat-o fără ezitare, datorită prețului bun, ofertă de preț la care nu poate spera pe piața internă. „L-am întrebat dacă mai vrea fructe și anul acesta și mi-a spus că sunt producții bune și în Austria”, relatează pomicultorul.

Spirit practic, Sorinel Păunescu a rezolvat problema depozitării fructelor fără să scoată mulți bani din buzunar. A amenajat un beci mare în subsolul unei construcții vechi pe care a și demolat-o între timp. Beci bine făcut, căptușit cu piatră de râu, răcoros, ca pivnițele hanurilor de odinioară. Acolo, sub pământ, merele și perele rezistă cu lunile, iar fermierul nu le scoate la lumină decât atunci când găsește un preț mai bun. Sigur, un depozit frigorific modern ar fi locul ideal pentru păstrarea fructelor. Sorinel așteaptă darea în folosință a depozitului construit cu fonduri europene în cadrul GAL Ținutul Posadelor – Făgărașul de Sud și, în măsura în care va avea strictă nevoie, va apela la serviciile unității respective.

Că e o nevoie mare de depozite frigorifice pentru fructe în Corbii Argeșului, mi-a confirmat și președintele Asociației Crescătorilor de Oi din Corbii de Piatră, Ion Săvescu. Din economiile semnificative ale asociației, care se va transforma în cooperativă, membrii și conducerea au căzut de acord să construiască un depozit frigorific pentru fructe. Paradoxal, nu?

De la un an la altul, Sorinel și Mariana Păunescu au ajuns pomicultori renumiți în zona din nordul județului Argeș. Ei sunt un bun exemplu de curaj și tenacitate printre cei care au renunțat la un loc călduț într-o instituție de stat și s-au lansat în afaceri agricole de succes. Sigur, nu vorbim despre o afacere mare în termeni strict economici, deși Sorinel recunoaște că își petrec concediile în străinătate, lucru de neimaginat înainte, dar din punct de vedere al satisfacției personale, da, soții Păunescu au dezvoltat o afacere mare, mare cât bucuria stârnită de o livadă plină de fructe sănătoase.

Situată în nordul județului Argeș, comuna Corbi are din punct de vedere agricol un profil mixt: pastoral și pomicol. Locuitorii dețin peste 30.000 de ovine, dar în același timp pe versanții dealurilor se află întinse livezi de pruni, meri, vișini și cireși. Deși nu a fost colectivizată, comuna a fost aleasă prin anii ’50 în cadrul fostelor întovărășiri, pentru implementarea unui program vast de înființare de plantații pomicole. Merii și prunii plantați atunci au rezistat până în zilele noastre, dar sunt îmbătrâniți și cu productivitate scăzută.

Noul avânt agricol stimulat de integrarea în UE și de fondurile alocate pomiculturii, care în noul PNDR beneficiază de un subprogram propriu, se resimte și în Corbi. Primarul susține că anual sunt plantați 10.000 de puieți din speciile pomicole specifice zonei cu climat submontan.

Familia Păunescu a plantat la rândul ei mii de puieți, dar a reușit să achiziționeze și un tractor nou, performant, prin vechiul PNDR. „Tractorul e al soției, precizează Sorinel, zâmbind, dar îl conduc eu”. Proiectul a fost depus în cadrul GAL Ținutul Posadelor – Făgărașul de Sud, al cărui președinte este chiar primarul comunei Corbi. „Am reușit să atragem în cadrul GAL peste 1.500.000 de euro. Din aceștia, vreo 800.000 de euro au ajuns în Corbi”, ne spune edilul. La observația mea că au luat jumătate din tortul fondurilor europene atrase prin GAL, primarul îmi dă dreptate, dar ține să mă asigure că i-a îndemnat pe localnici să depună proiecte, iar aceștia au avut curajul și s-au înscris pe lungul și uneori tracasantul drum al accesării banilor europeni.

Tot în Corbi și tot cu ajutorul GAL se află în curs de construire un depozit frigorific unde vor fi aduse fructele culese din livezile corbenilor. Localnicii se așteaptă ca investiția să-i ajute să obțină un preț mai bun pentru fructele comercializate în afara sezonului. „Eu am beneficiat de bani europeni primiți prin Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Cei 1500 de euro încasați anual au fost foarte buni pentru mine. Îmi acopereau anumite costuri, fiindcă, vedeți dvs., e cheltuială mare pentru îngrijirea în bune condiții a unei livezi”, afirmă Sorinel Păunescu.