Feed on
Posts
Comments

Primii bani din PNDR 2014-2020, 150 mil. euro, vor fi puși la bătaie luna aceasta, pentru investiții în ferme vegetale și zootehnice, după regulile din PNDR 2007-2013
db3d530a604f53f113e2a745330989d9_euro2_gImage
Contractele de finanțare vor fi semnate însă numai după aprobarea oficială a PNDR 2014-2020 de către Comisia Europeană (CE).
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunțat la începutul lunii aprilie a.c. că s-a ajuns deja la un acord cu Ministerul Finanțelor Publice privind actele normative necesare pentru a putea deschide o sesiune de depunere de proiecte cu finanțare nerambursabilă în luna mai 2014.
Potrivit acestuia, prima sesiune va fi deschisă pe măsura de Investiții în active fizice, submăsura Modernizarea fermelor, pe un regulament de tranziție aprobat, pe condițiile de eligibilitate din PNDR 2007-2013, dar cu finanțare din PNDR 2014-2020. „Încercăm să contractăm primii 150 de milioane de euro pe viitoarea perspectivă financiară pentru investiții în ferme, investiții în ferme de reproducție și de creștere”, a spus Daniel Constantin, citat de Agerpres.
Alocarea estimativă a submăsurii Modernizarea fermelor în PNDR 2014- 2020 este de 757,968 mil. euro, la care se adaugă 260 mil. euro special pentru sectorul pomicol. Pomicultorii vor putea accesa însă banii europeni doar după aprobarea PNDR 2014-2020 de către Comisia Europeană.

Ținta MADR în 2014: 2,9 mld. euro din bani UE
Ministerul Agriculturii vrea să atragă fonduri europene de 2,9 mld. euro pentru agricultură, în 2014, în condițiile în care, în 2013, au fost atrase 2,7 mld. euro, din care cca. 1,4 mld. euro pe plăți directe și 1,3 mld. euro pentru dezvoltare rurală, a declarat ministrul Agriculturii. „Ne-am propus, pentru anul 2014, să atragem o sumă de 2,9 miliarde de euro pe fonduri europene care sunt contractate deja”, a spus Constantin, citat de Agerpres.

Proiect: Plăți compensatorii pentru fermierii care renunță la terenuri
Ministerul Agriculturii face calcule pentru o nouă măsură destinată micilor fermieri, care au între 1 și 5 ha, și care își cedează terenurile. Aceștia ar putea primi, din 2016, plăți compensatorii anuale în valoare de 120% din SAPS (plata pe suprafață din bani europeni), cu condiția ca în 2015 să opteze pentru schema de plată pe suprafață pentru fermele mici. Măsura ar urma să fie finanțată prin PNDR.
Comisia Europeană permite, prin Politica Agricolă Comună, acordarea de plăți compensatorii fermierilor care își cedează terenurile. „Regulamentul european spune cedare definitivă. Deja avem o interpretare informală din partea Comisiei Europene că cedarea definitivă ar însemna inclusiv o arendare pe un termen foarte lung. Am trimis o scrisoare oficială, ca să primim și un răspuns oficial”, ne-a declarat secretarul de stat în MADR George Turtoi.

120% din SAPS, pe an, pentru arendare pe termen foarte lung
„România va alege arendarea, nu vrem să stimulăm neapărat vânzarea, dar vrem să stimulăm arendarea în vederea asocierii și comasării. Cei care arendează vor primi, pe lângă arendă, 120% din plata care li s-ar fi cuvenit pe suprafață din bani europeni”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la conferința PNDR 2014-2020 din luna martie 2014, de la Timișoara.
„Arendașul primește subvenția din banii europeni de la APIA. Arendatorul primește arenda de la cel căruia îi dă terenul, plus un sprijin anual de 120% din subvenția pe care ar fi putut să o primească, pe toată suprafața pe care o cedează, dar noi targetăm doar fermierii care au între 1 și 5 ha, pentru că vrem să creștem suprafețele peste 5 hectare.
Cel care dă terenul în arendă trebuie să activeze cel puțin un an de zile pe schema de ferme mici de pe Pilonul I de plăți directe, apoi cedează terenul și intră pe schema de pe Pilonul II, de plată compensatorie de 120% din SAPS”, ne-a detaliat George Turtoi.
Potrivit ministrului Agriculturii, 700.000 de fermieri au între 1 și 5 ha și dețin 40% din suprafața agricolă a țării. „Din aprilie-mai, vom trimite scrisori la toți micii fermieri, ca să vedem câți vor să renunțe la teren, câți vor să arendeze, ca să putem estima de câți bani ar fi nevoie, să putem transfera banii din Pilonul I în Pilonul II”, a precizat ministrul Agriculturii.
„Aceasta este o măsură specială, pe care acum ne gândim dacă să o introducem sau nu. Nu prea știm de unde să luăm banii, pentru că sunt foarte puțini bani pe toate măsurile”, spune, însă, George Turtoi.

Apicultorii – fermieri activi în PAC 2014-2020
Crescătorii de albine vor fi considerați fermieri activi în Politică Agricolă Comună (PAC) 2014-2020 și vor primi finanțare prin Pilonul II pentru agricultură ecologică. Mai exact, apicultorii vor fi asimilați crescătorilor de animale, iar suprafața acoperită va fi raza de acțiune a stupului.

Măsura 141: Ultima plată, și fără atestatul profesional
Beneficiarii Măsurii 141 „Ferme de semi-subzistență” din PNDR 2007-2013 pot încasa ultima tranșă din bani și fără să depună la dosarul cererii de plată pentru tranșa IV certificatul de absolvire a cursurilor obligatorii de formare profesională, dar cu condiția să depună o declarație pe proprie răspundere că vor absolvi un astfel curs cel târziu până la finalul anului 2015.

DOUĂ BĂNCI VOR DA MICROCREDITE FERMELOR DE FAMILIE
Doar două bănci – CEC Bank și OTP Bank – vor acorda credite beneficiarilor PNDR din fondul de microcreditare capitalizat de Ministerul Agriculturii, conform OUG 43/2013. „Licitația pentru această ordonanță este în faza finală, s-au calificat două bănci.
Aceste două bănci vor administra anumite fonduri pe care Ministerul Agriculturii le pune la dispoziție în condițiile care au fost licitate și anume: perioadă de grație de trei ani, durata creditului nu mai este de șase ani, este de zece ani, iar dobânda este stabilită prin negociere directă cu ministerul, în condiții mult mai avantajoase decât până acum”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, înainte de finalul lunii martie a.c..
OUG 43/2013 prevede, pe lângă garantarea de către stat a creditelor ipotecare pentru teren agricol, și acordarea de microcredite între 15.000 și 75.000 euro fermelor de familie.

Ferma

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.