
Sâmbătă, în satul Poenărei, comuna Corbi, a avut loc „Întâlnirea fiilor satului Poenărei“, ediţa a XIII-a. Evenimentul, al cărui iniţiator a fost însuşi primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a reunit atât fii ai satului, cât şi prieteni şi iubitori ai locului şi unul dintre scopurile sale a fost comemorarea celor ce şi-au pierdut viaţa luptând împotriva regimului comunist. Tocmai de aceea, satul Poienărei este şi sat martir, aici fiind ultima tabăra de partizani, oponenţii regimului comunist. În fiecare an, în următoarea sâmbătă după Adormirea Maicii Domnului are loc „Întâlnirea fiilor satului Poenărei“. Aşa a fost şi în acest sfârşit de săptămână, evenimentul debutând cu o slujbă de pomenire, oficiată de şase preoţi, a celor care şi-au pierdut viaţa în cruntele lupte ce s-au desfăşurat în anii ’50. După slujba de pomenire a avut loc o slujbă de sfinţire a noului Cămin Cultural al Satului Poenărei, dar şi a Muzeului, muzeu ce urmează să fie denumită după artistul Constantin Samoilă, cel care a şi donat expoziţia din cadrul acestuia. Atât Căminul Cultural, cât şi Muzeul Poenărei, dar şi biserica din sat au fost remodernizate şi consolidate, fiind doar unele dintre lucrările pe care Primăria Corbi le-a desfăşurat în satul denumit pe vremea lui Armand Călinescu „picior de Paris“. Cea mai vizibilă investiţie din Poenărei este drumul ce a fost asfaltat, în urmă cu câţiva ani, oamenii fiind în imposibi-litatea de a parcurge traseul din sat cu autotu-rismul. Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a fost, ca de fiecare dată, profund emoţionat în momentul în care le-a adresat celor prezenţi cuvinte de mulţumire şi i-a invitat să se bucure de atmosfera de petrecere de la Poenărei. Cu această ocazie, primarul Virgil Baciu a vorbit şi despre intenţia sa de a candida la alegerile parlamentare pentru un post de deputat. „Am depus la sediul PNL Argeş o cerere prin care îmi exprim intenţia de a candida la alegerile parlamentare pentru Camera Deputaţilor. Rămâne de văzut dacă mă voi afla pe listă pe un loc eligibil.“, a declarat primarul comunei Corbi. Acesta a şi motivat intenţia sa, spunând că este de părere că a reuşit să ducă la îndeplinire tot ceea ce şi-a propus, comuna Corbi fiind în prezent într-un amplu proces de dezvoltare. „Întâlnirea fiilor satului Poenărei“ a continuat până seara, cu muzică şi voie bună, fiind prezenţi interpreţi de muzică populară, dar şi ansambluri ca cel al Şcolii Gimnaziale Corbi, dar şi din judeţul Olt.