Primarul Virgil Baciu şi „aripa” tânără

Duminică a plouat cu… lume la a 45-a ediţie a „Rapsodiei păstoreşti” de la Corbi, pe plaiurile mioritice păstorite de primarul Virgil Baciu ajungând mii de oameni din toate colţurile Argeşului, dar şi din alte judeţe. Într-un decor de poveste, un număr record de participanţi a gustat din deliciile manifestării ce ocupă un loc fruntaş în albumul celor mai frumoase amintiri legate de zilele comunelor argeşene.
Ingredientele unei manifestări reuşite
Parada portului popular, defilarea cailor şi călăreţilor gătiţi în costume naţionale, spectacolul folcloric împletit de ansamblurile participante (Argeş, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Braşov şi Constanţa) şi expoziţia celor mai frumoase animale au fost ingredientele-cheie ale manifestării tradiţionale asezonate cu voie-bună. Şi în acest an, ciobanii care-şi urcă oile la munte şi-au scos fluierele din mânecile cojoacelor şi au doinit pe drumul „Rapsodiei”. Pornită din centru civic al comunei, manifestarea şi-a deschis aripile mai aproape de cer, pe coama unui deal, în punctul numit de localnici „La Chilii”, întrucât se află în apropierea unor peşteri în care au locuit, cu mult timp în urmă, călugări. Aici au fost premiate, de către autoritatea publică locală, cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie, familiile primind diplome de recunoştinţă, flori şi sume de bani. Iar Asociaţia „Corbii de Piatră” i-a premiat pe deţinătorii celor mai frumoase animale (oi „mândre şi cornute”, cai „învăţaţi” şi câini ciobăneşti „mai bărbaţi”).
Defilarea cailor şi călăreţilor

Defilarea cailor şi călăreţilor
Bucuroşi de oaspeţi!
Niciun parlamentar n-a… glăsuit la „Rapsodia” din acest an, în schimb au savurat frumuseţea sărbătorii preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, numeroşi consilieri judeţeni, Dănuţ Bica, copreşedinte PNL Argeş, primarii din Bârla (Ion Neacşu), Băiculeşti (Nicolaie Dragnea), Domneşti (Nicolae Smădu), Hârseşti (Ionel Moloiu), Mălureni (Alexandru Adrian Cristescu), Pietroşani (Eugeniu Pătru), Poienarii de Argeş (Dragoş Nicolae Boncea), Rociu (Aurel Bălăşoiu), Stolnici (Sevastian Roşu Pupăză), dar şi edili-şefi din localităţi ale judeţelor invitate.
Mândra manifestare a fost organizată sub egida Consiliului Judeţean Argeş de Primăria şi Consiliul Local Corbi, în parteneriat cu căminul cultural din localitatea binecuvântată cu oameni gospodari şi Centrul Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Argeş.
Parada portului popular

Parada portului popular
„Să vă ajute Dumnezeu!”
Pentru păstrarea tradiţiilor şi contribuţia adusă la dezvoltatrea comunităţii, Consiliul Local şi Primăria Corbi şi-au îmbogăţit palmaresul cu o diplomă de excelenţă acordată de preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, în numele instituţiei pe care o reprezintă. Această distincţie a fost înmânată primarului Virgi Baciu „la pachet” cu urările… colective şi felicitările personale, rostite la scenă deschisă: „Să vă trăiască copiii şi familiile! Să aveţi o vară bogată şi o toamnă plină de roade! Să vă ajute Dumnezeu în ceea ce faceţi! Primarul avea dreptate: ca să putem câştiga, ca să putem realiza ce ne-am propus şi ce vă doriţi dumneavoastră, trebuie să formăm o echipă! Indiferent de interesele politice, trebuie să fim în slujba cetăţenilor şi în slujba comunităţii! Îl felicit pe primar că a reuşit să finalizeze şi să desfăşoare proiecte care vă fac viaţa mai uşoară”. „Eu vreau să le mulţumesc, în primul rând, corbenilor pentru contribuţia lor la păstrarea tradiţiilor şi, totodată, le sunt recunoscător tuturor participanţilor de la acest minunat eveniment”, a replicat primarul.
Posted By: Mirela NeagoePosted date: mai 26,ziarul Argesul
MAI MULTE FOTOGRAFII DE LA RAPSODIE AICI
https://www.facebook.com/pages/PRIMARIA-CORBI-ARGES/133797833310822