
Aşezată într-un loc prielnic păstoritului, localitatea Corbi se mândreşte cu cel mai mare număr de oi din judeţul Argeş, cu hărnicia şi bunăstarea locuitorilor şi cu respectul acestora pentru vechi obiceiuri păstoreşti şi folclorice. În acest spirit a fost organizată, ieri, a 43-a ediţie a “Rapsodiei păstoreşti”, cel care a dus mai departe tradiţia fiind noul ales al comunei, primarul Virgil Baciu.
O sărbătoare cu rezonanţă naţională, binecuvântată de Dumnezeu
În preludiul manifestării, participanţii au avut prilejul să viziteze muzeul sătesc, înnobilat de obiecte ce reflectă ocupaţiile şi modul de viaţă specifice locuitorilor din localitatea Corbi. După cuvântul de bun-sosit al edilului-şef au urmat spectaculoasa defilare a armăsarilor struniţi de călăreţi de toate vârstele şi multaşteptata paradă a formaţiilor artistice venite din judeţele Argeş, Gorj, Sibiu, Olt şi Vâlcea.
Manifestarea care marchează urcatul oilor la munte s-a desfăşurat în ritm de “transhumanţă” şi de baladă, grupurile folclorice din mai multe zone păstoreşti, de la nord şi de la sud de Carpaţi, plecând din centrul civic şi poposind pe cuşma muntelui, în pitorescul loc numit La Chilii. În ropotele cailor şi strigăturile ansamblurilor, localnicii şi invitaţii au ajuns în spaţiul mioritic unde au fost amenajate scena în aer liber, expoziţia cu cele mai frumoase animale din localitate şi tarabele comercianţilor.
De vreo câteva ediţii încoace, acest îndrăgit eveniment a fost stropit de Dumnezeu. Nici în acest an nu s-a făcut excepţie de la regulă. Însă ploaia căzută ca o cortină între momentele artistice nu a stricat distracţia sutelor de persoane venite la petrecerea populară, fiind considerată un semn de belşug.
Primarul Virgil Baciu şi-a gestionat bine emoţiile, dovedindu-se a fi o gazdă primitoare şi un bun organizator al amplului eveniment. În numele Primăriei şi Consiliului Local Corbi, edilul-şef le-a înmânat diplome şi plachete senatorilor Ion Popa şi Iulian Cristache, consilierilor judeţeni Elena Sandu şi Adrian Ştefan, viceprimarului oraşului Mioveni, Aurel Costache, Marinelei Ionescu, şefa de cabinet a deputatei Simona Bucura Oprescu, reprezentantului prefectului Cristian Soare, Eugen Nae, directorului CJCPCT Argeş, Sorin Mazilescu, primarilor din Domneşti (Nicolae Smădu), Pietroşani (Eugeniu Pătru), Valea Iaşului (Nicolae Barbu), Valea Danului (Vasile Dina), precum şi reprezentanţilor localităţilor Jina Sibiului, Novaci Gorj, Polovragi Gorj, Vaideeni Vâlcea, Corbu Olt. De aceeaşi apreciere s-au bucurat şi formaţiile artistice din Corbi, Boteni, Galeş-Brăduleţ, Vlădeşti, Arefu, Berevoeşti, Stolnici, Rociu, Muşăteşti etc.
Tot în cadru festiv au fost felicitate şase cupluri din localitate care au aniversat 50 de ani de căsătorie (au primit diplome, plachete, bani).
“Rapsodia păstorească, fondată în anul 1970 de fostul primar Tică Zamfirescu şi de profesorul Ion Ilinescu, este o manifestare cu rezonanţă naţională, iar cei care ne-au onorat cu prezenţa sunt mesagerii culturii şi tradiţiilor populare”, a spus primarul Virgil Baciu. În cuvântul său, edilul-şef a adus un prinos de recunoştinţă şi fostului primar Mihai Ungurenuş, cel de la care a preluat ştafeta acestei frumoase sărbători a hărniciei.
Articol scris de Mirela Neagoe • Data publicării: 27.05.2013 Ziarul Argesul




