1 decembrie – sarbatorim impreuna
nov. 19th, 2018 by PRIMARIA CORBI
Un milion pentru unire
nov. 7th, 2018 by PRIMARIA CORBI
In atentia tinerilor care doresc sa se angajeze !
nov. 6th, 2018 by PRIMARIA CORBI
INTESPO – Proiect pentru sprijinirea tinerilor inactivi în piața muncii
Proiectul noncompetitiv INTESPO – Înregistrarea Tinerilor în Evidențele Serviciului Public de Ocupare este implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în parteneriat cu Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, cu fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014 -2020.
Proiectul vizează identificarea a cel puțin 200.000 tineri inactivi (neocupați, necuprinși în programe de educație sau formare), cu vârsta între 16-24, neînregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO/ANOFM).
În cadrul proiectului, sunt vizați în special tinerii cu nivel scăzut de competențe și care au dificultăți în a se integra social. Din totalul celor care vor fi identificați, cel puțin 160.000 vor fi înregistrați la SPO și vor beneficia de informare şi consiliere profesională, iar după această etapă vor fi îndrumaţi către măsura activă de care au nevoie sau către alte servicii (Programul Naţional A doua șansă, servicii de asistență socială).
Proiectul INTESPO introduce managementul de caz ca metodă de lucru cu tinerii, prin care serviciile publice evaluează nevoile beneficiarului împreună cu el, îl monitorizează și îl susțin pentru a accesa serviciile sociale de care are nevoie.
Rolul autorităților locale în acest proiect este de a realiza conexiunea între tineri, serviciile de ocupare și de asistență socială la nivel local.
Proiectul își propune și să “revitalizeze” rețeaua de sprijin pe care SPO o are deja împreună cu autoritățile publice locale sau să propună noi modele/protocoale de colaborare, inclusiv prin activarea voluntariatului la nivelul comunității respective, în procesul de identificare, mobilizare și înregistrare a tinerilor.
Astfel, va exista o colaborare strânsă între SPO și autorități locale (Instituția Prefectului, Consiliul Județean, consilii locale, Biroul Județean pentru Romi), servicii de asistență socială (D.G.A.S.P.C., A.J.P.I.S.), școală (Inspectorat, unități de învățământ), servicii medicale (Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, medici de familie), mediatori comunitari, poliție, biserică, ONG-uri implicate în activități destinate tinerilor și/sau asistenței sociale comunitare, angajatori, cluburi sportive, grupuri de acțiune locală, creșe și grădinițe etc.
De asemenea, proiectul încurajează și implicarea partenerilor sociali (patronate și sindicate), asociații profesionale, structuri asociative și colaborative, asociații cu obiective legate de piața muncii (ADL-uri, GAL-uri, FLAG-uri), precum și promotorii proiectelor competitive prin care sunt furnizate măsuri active de ocupare către tineri, astfel încât oferta de pachete de măsuri active personalizate să se concretizeze în ocuparea unui loc de muncă.
Proiectul are o durată de implementare de 48 luni.
MAI MULE INFORMATII GASITI AICI :
Ai job ai siguranță, ai independență, ai încredere, ești respectat!
Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă …
În atenția tinerilor care doresc să se angajeze
MAI MULTE RELATII AICI : Elena Rasol 0727365057
ÎN ATENȚIA CETĂTENILOR COMUNEI CORBI !
nov. 3rd, 2018 by PRIMARIA CORBI
Având în vedere evoluţia focarelor de pestă porcină africană în România, Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş vă informează:
Având în vedere confirmarea virusului PPA de către ANSVSA, în comuna Negrași, jud. Arges consideram că este de datoria noastră să informăm cetățenii cu privire la măsurile de contracarare a răspândirii acestui virus și în comuna noastră!
Măsurile ce se impun în astfel de situaţii sunt :
Se vor izola animalele suspecte de boală;
Se vor păstra animalele moarte, carnea şi produsele obţinute prin tăiere, fără a le înstrăina sau valorifica;
Nu se va permite circulaţia animalelor sau a persoanelor în locul presupus a fi contaminat;
Se păstrează furajele care au venit în contact cu animalele suspecte de boală, fără a le administra altor animale;
Se vor păstra izolate ustensilele de grajd, aşternuturile, mijloacele de transport folosite sau orice alte obiecte care pot fi purtătoare de contagiu;
Toate animalele suspecte de boală din gospodăria respectivă vor fi eutanasiate şi îngropate într-o locaţie bine stabilită.
Se va realiza un inventar al tuturor exemplarelor de suine din satul respectiv. Se va interzice circulaţia porcilor, a produselor provenite din tăiere, sau a altor materii şi produse care pot fi purtătoare de virus, la intrările şi ieşirile din zona de supraveghere.
Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş şi DSVSA Argeş solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea tuturor măsurilor de prevenire a pestei porcine africane, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau la DSVSA Argeş.
În cazul în care se confirmă apariţia virsului de pestă porcină africană vor fi anunţate măsuri suplimentare ce vor fi luate de instituţiile publice competente
Îndemn al primarului Virgil Baciu, în anul Centenarului! Haideți cu toții să-l urmăm!
oct. 3rd, 2018 by PRIMARIA CORBI
Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, este unul dintre primii edili din România care au semnat o declarație simbolică de unire cu o localitate din Republica Moldova. Unionist convins, Virgil Baciu merge și mai departe, spunând că va strânge semnături acum, în anul Centenarului, pentru UNIREA celor două țări.
“Sunt unionist! Pe 6 și 7 octombrie adun semnături pentru Unire în preajma unei secții de votare din comuna Corbi. Daca vrei sa ajuți, opreste-te un minut și semnează pe tabelele noastre! Semnează pentru reîntregirea neamului românesc! Vă mulțumesc anticipat!”, a transmis primarul din Corbi.
Virgil Baciu, primarul comunei Corbi, dă un mesaj ferm privind referendumul pentru familie
oct. 3rd, 2018 by PRIMARIA CORBI
Baciu Virgil
Mesajul a fost postat pe pagina de Facebook a destoinicului primar din comuna Corbi.
IN ATENTIA CETATENILOR
sept. 13th, 2018 by PRIMARIA CORBI
Primarul din Corbi s-a dus la Bruxelles pentru a susține, alături de alți confrați, unirea Basarabiei cu România
sept. 13th, 2018 by PRIMARIA CORBI
Cu doar câteva zile în urmă, mai mulți argeșeni, în frunte cu primarii care îi reprezintă în localitățile de unde provin, au participat, frumos organizați, la Festivalul Plăcintelor și Sarmalelor, în Baimaclia, Căușeni. ”Cu steagurile și frunțile sus, 100 de argeșeni în drumul spre Marea Unire”, a fost mesajul postat pe Facebook de primarul comunei Corbi, Virgil Baciu.
Apoi, lucrurile au luat o turnură mult mai serioasă. Mulți reprezentanți ai administrațiilor locale din cele două țări surori au mers, pentru a discuta, pentru prima dată, în Parlamentul European, despre Unire, alături de vectori de opinie de pe cele două maluri de Prut.
Primarul din Corbi, Virgil Baciu, a fost, ca de obicei, printre fruntași. Ne amintim cu toții că, la începutul anului, acesta a semnat, în numele comunei pe care o reprezintă, un acord de înfrăţire şi parteneriat între localitatea argeşeană şi comuna Baimaclia din Republica Moldova.
„În numele românilor de pe ambele maluri ale Prutului şi al cetăţenilor comunelor noastre în particular, ne declarăm susţinerea necondiţionată pentru cât mai grabnica unire a Moldovei Răsăritene cu Ţara-Mamă, România, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam. (…) Vrem să facem unirea cu cei de aceeaşi limbă şi tradiţie cu noi”, se arată în declaraţia comună.
Un alt eveniment la Corbi, un NOU SUCCES! Imagini care fac cât o mie de cuvinte
aug. 20th, 2018 by PRIMARIA CORBI
Cea de-a XV-a ediție a ”Întâlnirii fiilor satului Poienărei”, un succes. Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, a ”pus la cale” un program care a ținut în priză participanții pe tot parcursul evenimentului. De la jocuri populare, concursuri de ciclism, artiști invitați, o paradă cu frumoși cai, copii ai locului îmbrăcați în straie populare, precum și premierea unor personalități ale locului, și nu numai.
Weekend-ul ce tocmai a trecut, la Căminul Cultural Poienărei a avut loc un important eveniment pentru locuitorii comunei Corbi. Primarul Virgil Baciu i-a invitat pe locuitorii comunei să participe la manifestările folclorice prilejuite de cea de-a XV-a ediție a „Întâlnirii fiilor satului Poienărei”, să îmbrace straie de sărbătoare și să participe la evenimentul ce a debutat sâmbătă, de la ora 10.30, cu slujba de la Biserica Poienărei. Ulterior a avut loc o vizită la Muzeul Constantin Samoilă, precum și un frumos spectacol folcloric menit să îi încânte pe toți locuitorii comunei Corbi.
Primarul Virgil Baciu a dat startul distracției (vezi imaginile):
Nu a durat mult și a fost încinsă o hora mare, iar primarul comunei s-a alăturat tinerilor locului îmbrăcați în straie populare. De la cel mai mic, până la cel mai mare, purtând costum tradițional, au început distracția, pe ritmuri populare.
Nu a durat mult, iar participanții la eveniment s-au prins cu toții în hora mare, semn că se simt foarte bine la spectacolul oferit cu ocazia ”Întâlnirii Fiilor Satului Poienărei”. Și astfel s-au distrat vreme bună, într-un cadru natural de poveste și cu un spectacol folcloric pe măsură.
Au fost premiați doi cicliști profesioniști, participanți la prima ediție a Cupei ”Fiii Satului Poienărei”, Ciclism traseu MTB – nr. 21. Este vorba despre Dan Cujbescu și Mircea Marius. Edilul local a fost cel care i-a premiat pe cei doi sportivi, în aplauzele oamenilor locului care au apreciat performanța realizată de cicliști.
Virgil Baciu a trecut în revistă numele înaintașilor săi, dar a transmis și câteva informații din monografia care se află în lucru la acest moment, date de referință cu privire la bogăția locului. Se dorește ca monografia să fie terminată până la finalizarea acestui an.
Nu sunt pentru prima dată în Corbi, la evenimentul din satul Poienărei, însă și de data aceasta au reușit să facă spectacol. Un grup de dansatori din județul Olt, localitatea Corbu, au prezentat jocuri săltărețe din zona de unde provin și au creat o atmosferă unică, demonstrând că jocul popular este unul frumos care trebuie păstrat și peste ani.
Și pentru modul obiectiv în care au fost reflectate evenimentele organizate în comuna Corbi, mai multe publicații argeșene au fost premiate de edilul Virgil Baciu. Printre acestea, și ziarul nostru, www.ziarulargesenilor.ro, prin jurnalistul Dorina Necșuleu.
” Întâlnirea fiilor satului Poienărei „ – 18 august 2018 – Editia a XV -a
aug. 13th, 2018 by PRIMARIA CORBI
Va invitam in data de 18 august 2018 la evenimentul
” Întâlnirea fiilor satului Poienărei „
ce va avea loc in satul Poienarei , com Corbi , jud. Arges .
Va asteptam cu drag!













