Feed on
Posts
Comments

3975Teren

Edilii din Corbi au demarat săptămâna trecută o nouă investiţie programată pentru acest an. Este vorba despre terenul de sport multifuncţional de la Stăneşti, pentru care consilierii locali au aprobat o finanţare în sumă de 100.000 lei prin bugetul din 2015. Este a treia investiţie publică de acest gen din actualul mandat, după cele de la Corbşori şi Corbi – unde se află singurul teren cu nocturnă, deoarece este plasat la o oarecare distanţă de locuinţe, astfel încât să nu-i deranjeze pe proprietari.

Localnicii din Stăneşti au fost uimiţi să descopere joia trecută o adevărată desfăşurare de forţe pe terenul din zona Căminului cultural, situat în imediata vecinătate a şcolii şi grădiniţei. Primarul Virgil Baciu şi vicele Dan Aldea dirijau forţele umane şi utilajele care au trasat contururile viitorului teren sportiv, au decopertat iarba, au adus pietrişul tasat cu mare grijă şi au montat plasele de sârmă peste care a început să fie turnat betonul, acţiune finalizată înainte de prânzul zilei de sâmbătă. “Acum mai avem ceva finisări de executat, cum ar fi rosturile de dilataţie şi apoi montarea gazonului artificial, concomitent cu încheierea lucrărilor la gardul împrejmuitor”. Tot de la viceprimarul Aldea am mai aflat că aceste terenuri au un succes nebun printre tinerii comunei şi nu numai, datorită şi faptului că accesul este liber. La Corbi se practică mai ales fotbal şi tenis de câmp şi de picior, dar există speranţe ca în viitor să apară atracţia şi spre alte sporturi de masă.

MAI MULTE FOTO CLICK AICI :

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=872232816147123&set=a.872232729480465.1073741876.100000812382711&type=1&theater

One Response to “O nouă investiţie la Corbi”

  1. Mihai Achimescu spune:

    Stimate domnule primar Baciu,
    Ma numesc Mihai Achimescu si sunt arhitect in Bucuresti. Sunt un pasionat de drumetii si de zone pitoresti si am descoperit cu placere comuna Corbi in urma cu sase ani. De atunci vin in fiecare an in zona, pe traseul Corbi-Nucsoara. In 2010, am descoperit, pornind de undeva de pe strada Manastirii (numarul 64 sau 65, nu mai retin exact), la nici doua sute de metri de Biserica din Piatra (o alta minune) un traseu minunat pentru drumetii, un traseu ce urca printre niste bolovani uriasi si de unde poti ajunge dupa vreo 20 de minute pe un deal de unde se vede panorama Corbilor. Fac acest traseu anual de mai multe impreuna cu alti 5-6 prieteni si l-am recomandat si altor colegi de la firma. Numai ca in aceasta vara am intampinat o problema. La baza dealului si a stancilor uriase de unde incepe traseul superb, o familie care are o gospodarie a gasit de cuviinta sa isi lege cainele de gard, dar in… afara proprietatii, de un lant fragil. Practic, cainele, unul foarte periculos, e la un metru de drumul ce urca printre stanci. Unul dintre colegii mei a fost la un pas sa fie muscat acum o saptamana de acel caine ce a fost legat anormal in exteriorul proprietatii. Ni se pare total anormal acest lucru (doi dintre noi facem drumetia cu copiii) si va solicitam sa ii cereti proprietarului sa isi puna cainele inapoi in curte. Cine stie, poate ca l-a pus in afara sa alunge turistii… In caz ca situatia nu se remediaza, ne rezervam dreptul de a sesiza autoritatile competente.

    Cu consideratie,
    Mihai Achimescu

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.