Feed on
Posts
Comments

spectacol

Training-ul Rediscovering our Origins Through Storytelling (ROOTS) finanțat prin Comisia Europeană și coordonat de Asociația Universitur se desfășoară în perioada 7- 15 septembrie 2013, în comuna Corbi, județul Argeș. Proiectul se încadrează în programul Tineret în Acțiune și are drept scop încurajarea tinerilor ca cetățeni activi, facilitând  incluziunea socială și abordarea unor subiecte sociale și culturale actuale din țările europene.

_1010002

Proiectul reunește participanți din Italia, Lituania, Ungaria și România care se implică sau își doresc să se implice în problemele comunităților din care provin și care vor să își dezvolte atât abilitățile profesionale, cât și pe cele personale. Se derulează într-un mediu tolerant și non-formal, dezvoltă gândirea creativă și încrederea de sine; se bazează pe schimbul liber de informații și opinii, pe jocuri și  metode educative non-formale: interpretarea unor roluri, brainstorming-uri, excursii, studii de caz.

Training-ul este împarțit în două secțiuni: cea de storytelling, adică arta de a spune povești și cea de incluziune socială. Ambele secțiuni ale workshopului se orientează către conștientizarea și căutarea unor soluții pentru dificultăți cu care se confruntă statele europene, precum discrepanța dintre generații, pierderea valorilor culturale, migrația, excluderea socială, marginalizarea.

_1010049

Metoda spunerii de povești nu reprezintă un concept nou, întrucât a fost folosită în culturile europene timp de milenii pentru a transmite pe cale orală valorile și moștenirea culturală a unei comunități către generațiile tinere. Storytelling-ul implică tehnici de exprimare verbală și non-verbală ce au drept rezultat construirea unui discurs puternic, care sa atragă atenția și să rămână în memoria auditoriului. Transmiterea poveștilor mai departe oferă în același timp un context al comunicării într-o societate în care diferențele între generații sunt tot mai mari, generând conflicte. Storytelling-ul are astfel potențialul de a influența dinamica unei comnități.

_1010191

ROOTS este un proiect în care se întâlnesc povești – cele ale participanților, ale comunităților lor de proveninență, cele ale comunității Corbi, se stabilesc conexiuni și se șterg bariere dintre culturi și generații diferite. Scopul proiectului a fost stabilit în conformitate cu Anul pentru îmbătrânire activă și solidaritate între generații în Europa.

_1010191 _1010355

Asociațiile pertenere Universitur sunt: National institute for social integration din Lituania, Útilapu Hálózat din Ungaria și Lunaria din Italia.

_1010412

Proiectul va implica și membri ai comuniății locale atât prin activitățile de pe teren ale participanților, cât și in cadrul evenimentului final.

Leave a Reply

Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.